Industria românească, pe plus după opt luni din 2025, dar cu un recul puternic în august

industrie-muncitor_62790700
Un muncitor manevrează un utilaj industrial / Foto: Freepik
Cifra de afaceri din industrie, în creștere cu 3% în primele opt luni din 2025.

Cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, cu 3% în primele opt luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2024, datorită avansului din industria extractivă (+14,4%) şi industria prelucrătoare (+2,6%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate joi.

Pe marile grupe industriale, în primele opt luni, comparativ cu perioada similară a anului trecut, creşteri au înregistrat industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,2%), industria bunurilor de uz curent (+4,0%), industria bunurilor de capital (+3,8%) şi industria bunurilor intermediare (+2,7%). Industria energetică a scăzut cu 7,7%.

În luna august 2025, afacerile din industrie, în termeni nominali, au scăzut cu 20,7% pe total, comparativ cu luna precedentă, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria prelucrătoare (-21,2%) şi în industria extractivă (-6,7%). Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-32,8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-23,7%), industria bunurilor intermediare (-18,8%) şi industria bunurilor de uz curent (-11,4%). În schimb, industria energetică a crescut cu 7,3%.

Faţă de luna august 2024, cifra de afaceri din industrie a scăzut în luna august a.c., în termeni nominali, cu 3,2%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria prelucrătoare (-3,3%) şi în industria extractivă (-2%).

Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-3,7%), industria bunurilor intermediare (-1,8%) şi industria bunurilor de uz curent (-1,2%). În perioada analizată, industria energetică a crescut cu 8,5%.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close