Harta salariilor din România. Care sunt judeţele şi domeniile în care se câştigă cel mai mult

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Harta salariilor: topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii în 2022.

Cu peste 400.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro și creșteri salariale în aproape toate domeniile de activitate, 2022 a fost un an în care balanța de pe piața muncii a fost înclinată în favoarea candidaților și angajaților. Au fost cu 14,1% mai multe joburi noi față de 2021 și cu 5,5% mai multe decât în 2019, anteriorul an comparabil, în termeni de dinamică și context, cu 2022.

„A fost anul în care candidații și angajații au putut face un slalom foarte avantajos lor printre ofertele din piață și așteptările pe care le au de la angajatori. Chiar și în contextul proximității față de o zonă de război și al creșterii inflației, în 2022, schimbarea jobului sau obținerea unei majorări salariale au reprezentat obiective destul de ușor de atins pentru o categorie extinsă de candidați, atât din punctul de vedere al nivelului de experiență avut, cât și al distribuției geografice”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, județele cu cele mai mari salarii în 2022 au fost București, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei; Cluj, cu 4.100 de lei, Timiș (4.000 de lei), Sibiu, Brașov, Iași și Ilfov - fiecare cu câte 3.500 de lei net. Aproape identic arată și topul județelor care au angajat cel mai mult anul acesta. Pe primul loc se află Capitala, urmată de Cluj și Timiș, următoarele două locuri fiind disputate de Iași și Ilfov. Alte județe în care salariul mediu net depășește pragul de 3.000 de lei sunt Bihor (3.500 de lei), Constanța (3.200 de lei) și Dolj (3.200 de lei).

De cealaltă parte a clasamentului, se află județe precum Gorj, Vaslui, Mehedinți, Bacău sau Ialomița, unde mediile salariale oscilează între 2.700 și 3.000 de lei net. „Sigur că aceste valori sunt corelate cu un număr semnificativ mai mic de joburi disponibile în aceste județe, de companii care au sediul sau sucursale aici, dar și de distribuția candidaților pe nivele de experiență. Vorbim despre zone din care vin mulți candidați care se califică în special pentru joburi entry level”, completează Bogdan Badea. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise în aceste județe sunt retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară.

Cel mai bine plătiți în 2022 au fost angajații din IT, care, cu un salariu mediu net de 6.000 de lei pe lună, domină detașat ierarhia. Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziție, cu o medie salarială de 5.000 de lei, după cum arată datele Salario. Angajații din banking câștigă, în medie, 4.300 de lei lunar, iar cei din telecomunicații și construcții 4.200 de lei. Salarii medii de 4.000 de lei au mai fost înregistrate în inginerie, auto / echipamente, medicină, e-commerce, audit / consultanță ori asigurări.

„În ceea ce privește câștigurile salariale, piața muncii a avut dintotdeauna un paradox care e puțin probabil să se schimbe într-un viitor apropiat. Mai exact, domeniile care au angajat cel mai mult nu au fost întotdeauna și cele în care s-a câștigat cel mai bine. Asta pentru că acolo unde vedem volume foarte mari în recrutare, vorbim și de o pondere mare a angajaților pe poziții entry level. De aceea, vom regăsi domenii precum retailul, serviciile, industria alimentară sau turismul în topul celor mai mari angajatori din România, la distanță considerabilă de următoarele clasate, însă undeva în a doua parte a ierarhiei atunci când facem o evaluare în funcție de salarii”, explică Bogdan Badea.

Astfel, după cum arată datele Salario, pentru retail a fost înregistrat un salariu mediu de 3.200 de lei anul acesta, pentru industria alimentară și turism de 3.000 de lei, iar pentru call center de 2.800 de lei.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă. Peste 480.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 322418.77RON
1 ETH = 16308.01RON
1 LTC = 433.57RON
1 XRP = 2.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16961.33 0.19%
BET-BK 3103.72 -0.02%
BET-FI 60683.06 -0.03%
BET-NG 1221.72 0.38%
BET-TR 35192.72 0.19%
BET-TRN 34381.56 0.19%
BET-XT 1447.13 0.12%
BET-XT-TR 2968.91 0.12%
BET-XT-TRN 2905.36 0.12%
BETAeRO 1084.41 -0.02%
BETPlus 2501.83 0.16%
RTL 37273.86 0.20%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel