Guvernul actualizează chiriile pentru anumite locuințe de stat

guvern-palatul-victoria_12993100
Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Se modifică chiriile pentru o serie de locuinţe de stat.

Conform legii, tariful de bază lunar al chiriei trebuie actualizat în funcție de rata anuală a inflației, până la data de 31 ianuarie inclusiv a fiecărui an. Astfel, Ministerul Dezvoltării, a publicat, în transparență decizională, un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede actualizarea tarifelor - a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Actul normativ prevede actualizarea chiriei (lei/m2) pentru locuințele aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru locuințele de serviciu, locuințele de intervenție și căminele pentru salariați ai companiilor, societăților naționale și ai regiilor autonome și pentru curțile și grădinile aferente suprafețelor locative.

Ministrul dezvoltării a arătat că ultima actualizare a tarifului de bază lunar al chiriei a fost realizată în anul 2007 și a adăugat că, în prezent, chiria pentru o locuință cu o suprafață locuibilă de 50 mp este de 42 de lei, iar, după actualizarea tarifului, va fi de 94,21 de lei.

Nu intră sub incidența acestui act normativ locuințele pentru tineri destinate închirierii, realizate de ANL, și locuințele deținute de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Pentru acestea, chiria se calculează în baza legii modificate în 2018.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://shorturl.at/957Fv 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close