Guvernul acordă ajutoare financiare minerilor de la Lupeni şi Lonea și pentru recultivarea suprafețelor

Oana Pavelescu / 22 Martie 2023, 12:20
Minerii au ieşit din nou în stradă. Ortacii ameninţă că vin la Bucureşti
Minerii au ieşit din nou în stradă. Ortacii ameninţă că vin la Bucureşti

În ședința Guvernului de azi, miercuri, 22 martie a.c., a fost luată în discuție și o hotărâre prin care se prevede acordarea unor ajutoare minerilor de la exploatările Lupeni și Lonea

Guvernul va acorda ajutoare financiare minerilor de la Lupeni şi Lonea, două mine necompetitive de la Complexul Energetic Hunedoara, care vor fi închise potrivit unei decizii a Comisiei Europene din 2018. Tot în şedinţa de astăzi, Guvernul va aproba un ajutor umanitar extrem de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, în vederea protejării populaţiei.

Ajutorul de stat pentru anul acesta este o măsură de sprijin care face parte dintr-un plan mai amplu de măsuri care include acordarea de ajutoare de stat şi care vizează închiderea minelor necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, care este în insolvenţă. Banii care vor fi primiţi vor fi folosiţi sub formă de plăţi compensatorii pentru minerii care vor fi disponibilizaţi, pentru plata unor programe de reconversie profesională şi pentru recultivarea unor zone de lângă minele Lupeni şi Lonea. De asemenea, Guvernul mai vrea să aprobe şi un ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, care constă în anumite cantităţi de produse alimentare în valoare de peste 560.000 lei, fără TVA. Transportul acesta va fi asigurat din bugetul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, iar predarea produselor se va realiza la punctul de trecere a frontierei Siret România - Porubne Ucraina. Şi tot ca ajutor de stat, cu titlu gratuit, Guvernul va trimite materiale de construcţii pentru populaţia afectată de incendiul produs în data de 17 ianuarie 2023 în comuna Vulcan din judeţul Braşov. Valoarea acestui ajutor este de peste 88.000 lei cu TVA, iar materialele vor fi transportate tot de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

Mina Lupeni

În document se spune că: ”Ajutorul de stat în sumă totală de 27.242 mii lei pentru anul 2023, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă potrivit Deciziei Comisiei Europene C (2016) 7.719/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România şi Deciziei Comisiei Europene  C(2018)1001/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România, în vederea suportării costurilor excepţionale ale unităţilor intrate în proces de închidere definitivă, costuri care nu sunt legate de producţia curentă.
Justificarea costurilor excepţionale prevăzute la alin.(1) se va face în baza decontului justificativ după modelul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În nota de fundamentare se arată ce sume se acordă pentru fiecare  mină în parte și cum se împart banii.

”Având în vedere prevederile art.21 alin. (5) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii principali de credite repartizează, creditele de angajament şi creditele bugetare după reţinerea a 10% din  prevederile aprobate acestora. Astfel, suma supusă aprobării pentru acoperirea costurilor excepționale pentru închiderea minelor necompetitive,  fundamentată în conformitate cu Decizia 2010/787/UE şi Decizia Comisiei Europene nr.C(2018)1001/final din 16 februarie 2018, este de 27.242 mii lei, după reținerea a 10% din valoarea inițială, din care 20.069 mii lei va fi alocată pentru mina Lonea și 7173 mii lei pentru mina Lupeni.

Precizăm că în anul 2024 sumele prevăzute a se acorda, potrivit Deciziei Comisiei Europene nr.C (2018) 1001/final sunt de 7.394 mii lei, repartizate astfel :

- pentru mina Lonea, 744 mii lei plăți compensatorii și 1.838 mii lei recultivarea suprafețelor ;

- pentru mina Lupeni, 1.414 mii lei plăți compensatorii și 3.398 mii lei recultivarea suprafețelor”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9615
Diferența -0.0018
Zi precendentă 4.9633
USD
Azi 4.6393
Diferența 0.0294
Zi precendentă 4.6099
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 06-06-2023
EUR flag1 EUR = 4.9615 RON
USD flag1 USD = 4.6393 RON
GBP flag1 GBP = 5.7558 RON
CHF flag1 CHF = 5.1136 RON
AUD flag1 AUD = 3.0871 RON
DKK flag1 DKK = 0.6661 RON
CAD flag1 CAD = 3.4573 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0333 RON
NOK flag1 NOK = 0.4186 RON
SEK flag1 SEK = 0.4279 RON
XAU flag1 XAU = 292.7061 RON
Monede Crypto
1 BTC = 119472.92RON
1 ETH = 8432.76RON
1 LTC = 408.12RON
1 XRP = 2.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.55%
6 luni: 6.64%
12 luni: 6.84%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12161.20 0.23%
BET-BK 2313.40 0.12%
BET-FI 50771.97 -0.26%
BET-NG 934.06 -0.26%
BET-TR 24287.93 0.73%
BET-TRN 24112.92 0.68%
BET-XT 1061.79 0.09%
BET-XT-TR 2102.21 0.62%
BET-XT-TRN 2088.16 0.57%
BETAeRO 878.57 -0.49%
BETPlus 1813.11 0.23%
RTL 27068.85 0.29%

Opinii

Inteligența Artificială poade deveni la fel de periculoasă ca un război nuclear
Profesorul de economie, Mircea Coșea

Greva profesorilor. Mircea Coșea: Este scularea din adormire a unei categorii a populației

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...

Despre profesori și guvernanți

Comunicate de presa

La munte sau la mare, oriunde, dar nu în oraș

În minivacanța de Rusalii, românii preferă destinațiile turistice din țară

Care sunt tarifele practicate, în aceste zile,...

Rabla. Foto: Pexels.com
Este vorba de instlarea unor dispozitive

Modificarea lansării Programului Protecția speciilor de faună sălbatică

Administrația Fondului pentru Mediu anunță...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1