Guvernul a aprobat retragerea României din Tratatul privind Carta Energiei

sedinta-de-guvern_76490200
Ședință de guvern
În şedinţa de joi a Guvernului a fost aprobat un proiect de lege pentru aprobarea retragerii României din Tratatul privind Carta Energiei.

Prin proiectul de lege se aprobă retragerea României din Tratatul privind Carta Energiei (TCE), instrument multilateral de cooperare energetică, având ca scop promovarea securității energetice prin piețe deschise și competitive.

Acest tratat a fost semnat în 1994 și intrat în vigoare în 1998, însă, în contextul actual al politicilor energetice și climatice europene, prevederile acestui Tratat au devenit anacronice și contravin obiectivelor Pactului Verde European și Acordului de la Paris.

Astfel, România își aliniază poziția la cea a Uniunii Europene și a altor state membre care au notificat deja retragerea din TCE (Italia, Franța, Spania, Olanda, Polonia, Slovenia, Portugalia ș.a.); Comisia Europeană și Consiliul UE au adoptat în 2024 deciziile oficiale de retragere a Uniunii și a Euratom din Tratat. Decizia se fundamentează pe jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în special cauza Komstroy (C-741/19), care a stabilit că articolul 26 din TCE, referitor la arbitrajul investitor–stat, este incompatibil cu dreptul Uniunii în relațiile intra-UE.
În consecință, România a semnat Declarația comună privind neaplicabilitatea acestui articol și a parafat Acordul interpretativ aferent, limitând astfel efectele juridice ale Tratatului. Retragerea va produce efecte la un an de la notificarea oficială transmisă Secretariatului TCE, conform art. 47 din Tratat și art. 34 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele. Efectele protecției acordate investițiilor vor înceta la 20 de ani de la data retragerii, conform clauzei de caducitate (“sunset clause”), transmite Guvernul.

Din perspectivă financiară, măsura determină încetarea obligației României de a achita contribuția anuală la bugetul Conferinței Cartei Energiei (39.246 euro în anul 2025). În același timp, aceasta reduce riscurile juridice și financiare asociate acțiunilor de arbitraj internațional intentate împotriva statului român în baza TCE. Prin acest proiect de lege, România își reafirmă angajamentul pentru tranziția către energie curată, reducerea dependenței de combustibili fosili și alinierea la politicile europene de mediu și dezvoltare durabilă, contribuind astfel la obiectivele climatice și de securitate energetică ale Uniunii Europene.

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere și adoptare. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close