Traderii asiatici au achiziționat recent cel puțin 500.000 de tone de grâu din Australia și Argentina, în condițiile în care încearcă să înlocuiască rapid livrările provenite din regiunea Mării Negre, afectate de atacurile asupra navelor și infrastructurii de export de cereale, au declarat pentru Reuters mai mulți traderi.
Potrivit acestora, cumpărătorii asiatici, printre care se numără și Indonezia, al doilea mare importator de grâu la nivel mondial, sunt nevoiți să plătească prețuri semnificativ mai mari pentru a-și asigura necesarul de la furnizori alternativi. Situația este cu atât mai importantă cu cât numeroase state din regiune depind în mare măsură de importuri pentru acoperirea consumului intern.
„În ultimele 10 zile au fost încheiate tranzacții importante pentru grâu din Australia și Argentina, pentru acoperirea necesarului urgent”, a declarat un trader din Singapore, angajat al unei companii internaționale care furnizează grâu procesatorilor din regiune. Acesta a precizat că importatorii încearcă să găsească alternative pentru cerealele care nu mai ajung din Rusia și Ucraina.
Care e situaţia la nivel mondial
La nivel mondial, cumpărătorii de grâu se confruntă cu o ofertă tot mai limitată, după ce atacurile rusești și ucrainene asupra porturilor și navelor au perturbat operațiunile terminalelor de cereale din Marea Neagră. În consecință, exportatorii au fost nevoiți să amâne sau să anuleze încărcarea a zeci de nave, chiar în perioada de vârf a sezonului de export.
Traderii citați de Reuters susțin că importatorii asiatici au plătit între 315 și 330 de dolari pe tonă, inclusiv costul și navlul, pentru grâul australian. În cazul grâului argentinian, prețurile tranzacțiilor s-au situat între 310 și 315 dolari pe tonă. Prin comparație, pentru cea mai mare parte a grâului provenit din regiunea Mării Negre, cu livrare în august-septembrie, cumpărătorii asiatici au achitat între 260 și 280 de dolari pe tonă.
Cotațiile futures de referință pentru grâu de la Bursa din Chicago au crescut cu aproximativ 35% de la sfârșitul lunii iunie până în prezent, în principal pe fondul reducerii livrărilor din regiunea Mării Negre. În același timp, au crescut și prețurile cash practicate de exportatori concurenți precum Argentina, Australia și Statele Unite.
Marți, cotația grâului la CBOT a atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani și jumătate, după ce Moscova a respins un moratoriu privind atacurile în zona Mării Negre și a efectuat noi atacuri asupra infrastructurii portuare din Ucraina.
Procesatorii de cereale din Asia au rezervat între 2 și 2,5 milioane de tone de grâu din regiunea Mării Negre pentru livrare în perioada iulie-septembrie, reprezentând aproximativ 30%-50% din necesarul de import, potrivit Reuters. Întârzierile tot mai mari ale transporturilor au generat însă temeri că o parte dintre aceste cantități ar putea să nu ajungă la cumpărători.
Printre principalii cumpărători asiatici de grâu provenit din regiunea Mării Negre se mai numără Bangladesh, Vietnam, Malaysia, Thailanda și Sri Lanka, alături de Indonezia.