Germania nu vrea să mai audă de gazoductul Nord Stream 2

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Nord Stream 2
Nord Stream 2

Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a exclus marţi la Kiev, unde a efectuat o vizită la final de mandat, orice relansare a proiectului de gazoduct Nord Stream 2 pentru aprovizionarea Europei cu gaze ruseşti, o posibilitate evocată recent de către Moscova, potrivit AFP.

"Decizia proastă privind Nord Stream 2 ne-a costat scump pe noi ca societate germană", a afirmat Baerbock în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

"Am plătit miliarde de euro pentru asta şi, prin urmare, este foarte clar că acest oleoduct nu poate fi reactivat", a spus ministrul de externe german în exerciţiu.

"Este o decizie care se află în mâinile Germaniei, decizie ce a fost luată de precedentul guvern federal" al cancelarului social-democrat Olaf Scholz, "în deplin acord" cu partidul conservator care a câştigat alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii februarie, a spus ea.

Principala rută de tranzit pentru gazul rusesc în Europa, cele două conducte, fiecare cu o lungime de 1.200 km, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, au fost abandonate de când exploziile din septembrie 2022 le-au făcut inoperabile.

Un articol din Financial Times de la începutul lunii martie menţiona ipoteza de neconceput până nu demult a repornirii uneia din conductele ruse pe fondul apropierii între Kremlin şi preşedintele american Donald Trump.

Deşi ambele ramuri ale gazoductului Nord Stream 1 au fost avariate, conducta Nord Stream 2 a rămas intactă şi ar putea fi reutilizată.

Într-un interviu din 26 martie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a confirmat că se poartă discuţii între Moscova şi Washington pe această temă.

"Evident, există divergenţe. Dar este doar în interesul Rusiei şi al Statelor Unite să restabilească aprovizionarea cu energie normală în Europa? Gazoductele Nord Stream fac obiectul unor discuţii în derulare", a declarat Lavrov la postul public de televiziune Pervîi Kanal.

"Ar fi interesant dacă americanii ar face uz de influenţa lor asupra Europei şi ar obliga-o să nu respingă gazul rusesc. Ar părea suprarealist", a insistat el.

Şi în Germania, unde economia rămâne slabă după doi ani consecutivi de recesiune, există voci care apreciază că proiectul ar merita să fie reconsiderat.

"Auzim că unii speculează pe această temă, dar aceştia nu sunt politicieni germani de prim-plan, nu sunt cei care iau deciziile economice şi geostrategice centrale", a remarcat Baerbock.

"Securitatea Europei şi securitatea economică sunt strâns legate", a adăugat Annalena Baerbock, care se afla la a noua sa vizită în Ucraina de la începutul ofensivei ruse la 24 februarie 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.06
Diferența -0.0003
Zi precendentă 5.0603
USD
Azi 4.2961
Diferența 0.0044
Zi precendentă 4.2917
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0600 RON
USD flag1 USD = 4.2961 RON
GBP flag1 GBP = 5.8673 RON
CHF flag1 CHF = 5.4155 RON
AUD flag1 AUD = 2.8177 RON
DKK flag1 DKK = 0.6782 RON
CAD flag1 CAD = 3.1616 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4267 RON
SEK flag1 SEK = 0.4502 RON
XAU flag1 XAU = 460.7924 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461379.66RON
1 ETH = 10647.02RON
1 LTC = 370.19RON
1 XRP = 9.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18614.05-0.26%
BET-BK3523.390.03%
BET-EF1012.35-0.28%
BET-FI61449.210.18%
BET-NG1351.390.11%
BET-TR43108.38-0.26%
BET-TRN41688.77-0.26%
BET-XT1586.72-0.20%
BET-XT-TR3598.02-0.20%
BET-XT-TRN3488.42-0.20%
BETAeRO859.70-0.87%
BETPlus2733.90-0.23%
RTL41274.97-0.36%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel