Gazprom se grăbește. Nord Stream 2, finalizat în acest an

DCBusiness Team |
Data publicării:
Nord Stream 2 trebuie să treacă și prin teritoriu danez
Nord Stream 2 trebuie să treacă și prin teritoriu danez

Compania care promovează gazoductul Nord Stream 2 se aşteaptă să primească la timp aprobările necesare din partea autorităţilor din Danemarca pentru amplasa o ultimă secţiune de 180 de kilometri din viitoarea conductă şi a finaliza proiectul aşa cum se preconizează, la finele lui 2019, a declarat un purtător de cuvânt al consorţiului, informează Reuters şi AFP.

Grupul rus Gazprom va suporta jumătate din costurile de construcţie ale gazoductului Nord Stream 2, estimate la 9,5 miliarde euro (10,89 miliarde dolari). Cealaltă jumătate este suportată de partenerii europeni ai grupului rus Gazprom, respectiv firmele germane Uniper şi Wintershall, grupul anglo-olandez Shell, grupul francez Engie şi cel austriac OMV.

"Principalele instalaţii sunt finalizate, vanele de oprire au fost instalate, deci putem pleca de la principiul că proiectul va fi terminat până la finele lui 2019" şi va completa Nord Stream 1, gazoduct care funcţionează din 2012, a declarat purtătorul de cuvânt Jens Mueller. Potrivit acestuia există "motive suficiente" pentru a crede că autorităţile din Danemarca vor procesa, în decurs de opt până la 12 luni, cea de a doua propunere trimisă de consorţiul Nord Stream 2 în luna august 2012, ceea ce va permite finalizarea la timp a conductei. Însă chiar dacă autorităţile din Danemarca vor emite aprobările necesare în a doua parte a anului, consorţiul ar putea aduce nave suplimentare pentru a urgenta lucrările astfel încât segmentul din Danemarca să fie gata în decurs de o lună, a apreciat Mueller.

Citește și: Pânza de păianjen a Gazprom. Rețeaua gazoductelor către Europa

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Gazoductul Nord Stream 2 este însă criticat de SUA, care acuză Germania că îşi majorează astfel dependenţa de gazul natural rusesc, precum şi de mai multe state din Europa de Est, Marea Baltică şi Nordul Europei, care se tem că Nord Stream 2 va creşte dependenţa UE de Moscova. În acest sens în luna ianuarie, ambasadorul SUA în Germania, Richard Grenell a avertizat companiile germane implicate în acest proiect că ar putea fi sancţionate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0861
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4167
Diferența 0.0220
Zi precendentă 4.3947
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470078.04RON
1 ETH = 15821.28RON
1 LTC = 382.75RON
1 XRP = 10.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22642.280.56%
BET-BK4381.240.53%
BET-EF1238.960.51%
BET-FI80319.220.00%
BET-NG1704.910.65%
BET-TR52582.300.61%
BET-TRN50836.210.60%
BET-XT1945.300.52%
BET-XT-TR4424.590.57%
BET-XT-TRN4288.480.56%
BETAeRO947.07-0.58%
BETPlus3299.100.54%
RTL50790.870.56%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel