Fraudă de aproape 4 milioane de lei descoperită la Craiova. Ministrul Finanţelor cere verificări şi sancţiuni la Trezorerie

DCBusiness Team |
Data publicării:
Alexandru Nazare
Alexandru Nazare

Antifrauda ANAF a anunțat azi o serie de nereguli grave descoperite la o firmă din Craiova.

ANAF a identificat o serie de nereguli grave la o firmă din Craiova, care a prezentat ordine de plată false pentru achitarea accizelor aferente a 804 tone de motorină, în valoare totală de peste 2 milioane de lei, conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Potrivit sursei citate, din această valoare, suma de peste un milion de lei nu a fost plătită niciodată, iar o sumă distinctă de peste un milion de lei a fost restituită nejustificat de Trezorerie firmei din Craiova, în doar câteva zile.

"În perioada 7 aprilie - 19 mai 2025, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit că o societate din Craiova a vândut 804 tone de motorină, pentru care trebuia să achite înaintea efectuării livrării produselor suma reprezentând accize în valoare de 2,2 milioane de lei. Combustibilul provenea din antrepozitul fiscal al unei firme, unde accizele erau suspendate până la momentul ieşirii din regimul suspensiv de la plata accizelor. Pentru a scoate motorina din regimul suspensiv, societatea a prezentat antrepozitarului autorizat un număr de 26 de ordine de plată, în valoare totală de 2,25 milioane de lei, care ar fi trebuit să ateste plata accizelor", se arată în comunicat.

În urma unui control efectuat de Antifraudă s-a descoperit că sumele respective nu apar ca fiind plătite în conturile de accize ale Trezoreriei. Mai mult, din verificările efectuate la activitatea de Trezorerie a municipiului Craiova a rezultat că doar 17 dintre cele 26 de ordine de plată (în valoare de 1,15 milioane lei) au fost procesate.

"Surprinzător, aceste sume au fost restituite societăţii în termen de 3-5 zile, pe motiv că societatea nu avea declarate obligaţii fiscale de plată pentru accize. Practic, Trezoreria a returnat banii fără să verifice dacă aceştia reprezentau plata unor accize pentru motorina scoasă din regim suspensiv, ceea ce ridică semne de întrebare privind lipsa unui mecanism de verificare între Trezorerie şi autorităţile fiscale. Cu privire la acest aspect, ANAF a dispus de urgenţă demararea de controale la nivelul Trezoreriei Craiova", se menţionează în document.

Potrivit ANAF, restul de 9 ordine de plată, însumând 1,09 milioane de lei, nu se regăsesc deloc în evidenţele Trezoreriei, existând suspiciuni că aceste documente au fost falsificate şi prezentate doar pentru a crea aparenţa că accizele au fost plătite.

Ca urmare a controalelor efectuate, DGAF a stabilit pentru societate obligaţii fiscale suplimentare de 3,81 milioane de lei reprezentând accize, TVA, impozit pe profit precum şi alte obligaţii fiscale datorate bugetului de stat.

 

Reacţia ministrului Finanţelor

 

"Cazul indică nu doar o fraudă de amploare în comerțul cu carburanți, ci și o breșă în sistemul de verificare al Trezoreriei, care a procesat și restituit sume semnificative, fără nicio corelare cu datele fiscale ale contribuabilului.

Am dispus ANAF să demareze urgent controale de integritate la Trezoreria Craiova, să identifice și să sancționeze pe toți cei care au permis această breșă. Totodată, ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală pentru suspiciunile de fals și evaziune fiscală identificate.

Integritatea și corectitudinea nu sunt opționale, iar mandatul ANAF este unul clar: să își facă treaba", transmite Alexandu Nazare, ministrul Finanţelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0963
Diferența 0.0047
Zi precendentă 5.0916
USD
Azi 4.3898
Diferența 0.0246
Zi precendentă 4.3652
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0963 RON
USD flag1 USD = 4.3898 RON
GBP flag1 GBP = 5.8842 RON
CHF flag1 CHF = 5.4805 RON
AUD flag1 AUD = 2.8802 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1455 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4390 RON
SEK flag1 SEK = 0.4654 RON
XAU flag1 XAU = 570.6857 RON
Monede Crypto
1 BTC = 541901.41RON
1 ETH = 19822.67RON
1 LTC = 519.14RON
1 XRP = 12.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21609.600.39%
BET-BK4207.930.28%
BET-EF1174.350.47%
BET-FI79531.400.02%
BET-NG1588.170.48%
BET-TR50158.070.39%
BET-TRN48495.080.39%
BET-XT1862.970.37%
BET-XT-TR4233.630.37%
BET-XT-TRN4103.760.37%
BETAeRO1084.303.61%
BETPlus3156.150.35%
RTL48390.410.42%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel