Fondurile de pensii facultative, creştere cu 21%, la nivelul lunii mai

lei-salariu_46141500
Bani. Freepik.com
Fondurile de pensii facultative, active în valoare de 6,10 miliarde de lei.

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 6,10 miliarde de lei, la finalul lunii mai 2025, în creştere cu 21% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (95%), majoritatea fiind denominate în lei (88%).", se arată în raport.

Valoarea contribuţiilor virate în luna mai a fost de 77,7 milioane lei, în timp ce contribuţia medie a fost 169 lei.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,89 miliarde de lei, respectiv 63,8%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,57 miliarde de lei (25,8%). Fondurile de investiţii se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 214,39 milioane de lei, respectiv 3,5% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 899.342 de participanţi în luna mai 2025.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, Pensia Mea Plus, Esenţial, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close