FMI vine la Bucureşti în plină criză fiscal-bugetară

fmi_58991100
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, va efectua o vizită la Bucureşti, în perioada 3 - 12 septembrie 2025, pentru a analiza recentele evoluţii ale economiei româneşti.

"Echipa Fondului va analiza recentele evoluţii şi politici economice. Va avea întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a României, şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale", a anunţat instituţia financiară internaţională.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

În acest an a mai avut loc o misiune FMI la Bucureşti, condusă tot de Joong Shik Kango, în perioada 3 - 7 februarie 2025.

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât prognoza anterior, până la 1,6%, potrivit raportului "World Economic Outlook" (WEO), publicat în luna aprilie 2025 de instituţia financiară internaţională.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close