Finanțări de peste un miliard de lei pentru fabricile de reciclare. A fost lansat Ghidul

DCBusiness Team |
Data publicării:
Fabrica reciclare / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Fabrica reciclare / sursa foto: Freepik.com / frimufilms

Politicile europene pun din ce în ce mai multă presiune pe abordarea reciclării în România, un capitol la care țara noastră se afla în coada clasamentului european la sfârșitul anului trecut. 

Așadar, nu la mult timp după lansarea Sistemului de Garanție - Returnare, Ministerul Mediului vine cu o finanțare care să asigure prelucrarea acestor materiale care își vor găsi un nou scop în industrie.

Cu ocazia inaugurării unei noi fabrici în Ilfov, Mircea Fechet, Ministrul Mediului a anunțat lansarea Ghidului de finanțare pentru programul ”Fabrici de reciclare”, susținut din fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Venim în sprijinul mediului privat şi, astăzi, am trimis la Monitorul Oficial Ordinul de ministru în care ne propunem să finanţăm cu 220 de milioane de euro, respectiv un miliard de lei, un număr aproximativ 26 de fabrici de reciclare pe care urmează să le finanţăm într-un procent care poate ajunge la 75%. Aşadar, 25% capital al beneficiarului şi 75% finanţare pe care o va acorda Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administratia Fondului pentru Mediu, bani din PNRR. Pentru a fi completă această Horă a reciclării despre care discutăm, mai avem nevoie de încă un lucru, şi anume de aceste fabrici care vor trebui să gestioneze cele opt miliarde de ambalaje pe care ne propunem să le strângem în fiecare an”, a declarat ministrul Mediului.

Acordarea totală a fondurilor din PNRR pentru ridicarea unităților de prelucrare a materialelor reciclabile este în valoare de 220 milioane de euro, echivalentul unui miliard de lei.

În cadrul unui proiect individual, se vor aloca maximum 8,4 milioane de euro (41,6 milioane lei fără TVA) iar valoarea minimă solicitată este de 500 mii de euro.

Este vorba despre 26 de astfel de unități care vor fi construite până la 30.06.20206, conform calendarului propus prin PNRR.

”Apelul în cadrul programului se adresează operatorilor economici și va fi de tip competitiv, pe principiul selecţiei de proiecte pe bază de punctaj, sesiunea de depunere a cererilor de finanţare urmând a fi organizată în aproximativ 60 de zile de la publicarea ghidului în Monitorul Oficial și comunicată pe site-ul AFM”, a declarat președintele acestei instituții, Laurențiu Neculaescu.

Codurile CAEN compatibile cu aceste finanțări sunt următoarele:

  • 3821 - tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;
  • 3822 - tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase;
  • 3832 - recuperarea materialelor reciclabile sortate;
  • 3831 - demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;
  • 3811 - colectarea deşeurilor nepericuloase;
  • 3812 - colectarea deşeurilor periculoase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.086
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0845
USD
Azi 4.4037
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.4165
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0860 RON
USD flag1 USD = 4.4037 RON
GBP flag1 GBP = 5.7723 RON
CHF flag1 CHF = 5.4550 RON
AUD flag1 AUD = 2.8555 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1205 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4605 RON
XAU flag1 XAU = 567.2995 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449978.96RON
1 ETH = 15150.62RON
1 LTC = 438.17RON
1 XRP = 10.21RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22865.87-0.09%
BET-BK4453.19-0.10%
BET-EF1249.11-0.11%
BET-FI85906.211.08%
BET-NG1710.45-0.25%
BET-TR53101.00-0.09%
BET-TRN51337.74-0.09%
BET-XT1974.59-0.02%
BET-XT-TR4491.21-0.02%
BET-XT-TRN4353.05-0.02%
BETAeRO914.54-0.38%
BETPlus3332.71-0.06%
RTL51273.44-0.11%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel