EXCLUSIV Finanţarea educaţiei. Prof. univ. dr. Dan Gabriel Dumitrescu: După 14 ani de neaplicare a legii, mai are cineva aşteptarea ca în al 15-lea lucrurile să stea altfel?

dan-gabriel-dumitrescu_89968300
Prof. univ. dr. Dan Gabriel Dumitrescu, Prorector Managementul resurselor umane și fondurilor europene, Academia de Studii Economice din București, a vorbit, la conferinţa DC Media Group cu tema "Reforma finanțării sistemului de învățământ superior", despre principala problemă cu care se confruntă sistemul educaţional din România în privinţa finanţării.

DC Media Group, trust media din care fac parte DC News, DC Business, DC Medical, Știri Diaspora, Defense Romania, Spectacola, Astrosens, Părinți și Pitici, DC Sport, DCNewsTV și RadioDCNews, a organizat vineri, 20 iunie, a V-a Ediție a Conferinței anuale dedicate învățământului superior din România intitulată "Reforma finanțării sistemului de învățământ superior".

În intervenţia pe care a avut-o în cadrul conferinţei, prof. univ. dr. Dan Gabriel Dumitrescu a declarat:

"L-am ascultat în deschiderea lucrărilor conferinţei pe domnul rector Sorin Cîmpeanu şi aş dori să reiau una dintre ideile avansate de domnia sa, pentru că, practic, deşi legea nr. 1/2011 a prevăzut la articolul 8 acea pondere de 6% alocare pentru educaţie procent din PIB, totuşi aplicarea acelui articol a fost anual prorogată. După 12 ani de aplicare a Legii 1, nu a existat niciun an în care măcar să ne apropiem de acest procent de 6% din PIB, iar acum legiuitorul prorogă anual prevederile de la art. 147 din Legea 199/2023, articol care spune că finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, reprezintă anual cel puţin 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.

Am constatat cu toţii în 2024, prin OUG 115/2023, prin derogare, limita de 15% a fost coborâtă la 10%, iar în anul următor, pentru 2025, prin OUG 156/2024, aplicarea aceluiaşi articol 147 a fost prorogată pentru anul 2026. Aş întreba – şi desigur că întrebarea este una retorică – dacă după 14 ani de neaplicare a prevederilor Legii educaţiei cu privire la procentul sumelor alocate, indiferent că a fost podere în PIB sau în bugetul de stat consolidat, mai are cineva aşteptarea ca în al 15-lea an lucrurile să stea altfel?".

VIDEO: 

Actualitate Vezi toate articolele
x close