Urmărește dezbaterea live

Exporturile Germaniei, în declin

modern-technology-assembly-cars-plant-automotive-industry-shop-production-assembly-machines-top-view-process-welding-parts-car-2_72971000
Fabrică auto / FOTO: Freepik
Estimări pesimiste privind exporturile Germaniei în anul 2025.

Exporturile Germaniei ar urma să scadă cu 0,3% în 2025, afectate de pierderea competitivității și de intensificarea tensiunilor geopolitice și comerciale, potrivit raportului economic anual al guvernului, consultat miercuri de Reuters.

În schimb, importurile sunt estimate să crească cu 1,9% în acest an, se arată în document.

Guvernele și companiile europene sunt în alertă față de posibile noi tarife impuse sub o eventuală administrație a președintelui american Donald Trump. Marți, asociația industrială germană BDI a avertizat că o revenire a lui Trump la Casa Albă și amenințările sale tarifare ar putea determina o contracție de aproape 0,5% a economiei germane în 2025.

Raportul guvernamental prognozează o creștere economică de doar 0,3% pentru Germania în acest an, în scădere de la estimarea anterioară de 1,1%, semnalând o redresare slabă după doi ani de stagnare.

Inflația este prevăzută la 2,2% în 2025, similară cu cea din anul precedent, în timp ce rata șomajului ar putea crește la 6,3%, de la 6,0% anul trecut.

Ministrul Economiei, Robert Habeck, urmează să prezinte raportul oficial mai târziu în cursul zilei de miercuri.

Documentul menționează și destrămarea prematură a coaliției de guvernare drept un factor care a contribuit la prognozele pesimiste, întrucât măsurile de stimulare economică planificate au fost întrerupte.

Disputele privind relansarea economiei germane au dus la prăbușirea guvernului în noiembrie, declanșând alegeri anticipate programate pentru 23 februarie.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close