Economia SUA s-a contractat în primul trimestru, pe fondul importurilor masive și al incertitudinii generate de politica tarifară a președintelui Trump

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com

Economia Statelor Unite ale Americii s-a contractat în primul trimestru, potrivit Reuters.

Economia americană a înregistrat o scădere de 0,3% în ritm anualizat în primul trimestru al anului, potrivit estimării preliminare publicate miercuri de Biroul de Analiză Economică al Departamentului Comerțului. Este o contracție surprinzătoare, atribuită în principal unui val de importuri realizate de companii care au încercat să evite costuri mai mari, pe fondul tarifelor impredictibile impuse de administrația Trump.

Estimările anterioare ale analiștilor consultați de Reuters indicau o creștere de 0,3% pentru perioada ianuarie-martie. Însă previziunile au fost formulate înainte ca datele comerciale publicate marți să arate un deficit record al balanței comerciale de bunuri în luna martie, alimentat de importuri la niveluri istorice, ceea ce a determinat o revizuire bruscă în jos a prognozelor privind PIB-ul.

 

Comparativ, economia SUA crescuse cu 2,4% în ultimul trimestru din 2024.

Deși raportul sugerează o încetinire abruptă a economiei, analiștii avertizează că ar putea supraestima slăbiciunea reală a activității economice, având în vedere că cheltuielile de consum au continuat să crească, chiar dacă într-un ritm moderat.

Datele vin la pachet cu marcarea a 100 de zile de mandat ale președintelui Trump și accentuează nemulțumirea tot mai mare a americanilor față de modul în care acesta gestionează economia. Trump a câștigat alegerile din noiembrie 2024 mizând pe frustrarea electoratului față de inflație și pierderea locurilor de muncă din industrie.

În prezent, încrederea consumatorilor se situează aproape de cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, iar optimismul din mediul de afaceri este în declin. Companiile aeriene și-au retras prognozele financiare pentru 2025, invocând incertitudinile privind cheltuielile pentru călătorii neesențiale, afectate de impactul tarifelor comerciale. Economiștii avertizează că aceste măsuri vor continua să alimenteze inflația și să majoreze costurile atât pentru companii, cât și pentru gospodării.

 

Unii analiști subliniază că importurile neobișnuit de mari de aur nemonetar ar fi putut distorsiona datele, sugerând prudență în interpretarea evoluției PIB. Totuși, consensul este că incertitudinea provocată de politica tarifară rămâne un obstacol major pentru economia americană.

Inflația a accelerat în primul trimestru și este de așteptat să continue pe acest trend ascendent. Mulți economiști estimează că Rezerva Federală va relua ciclul de reduceri ale dobânzii-cheie în cursul acestui an.

Într-o încercare de a tempera criticile, Trump a emis marți un ordin executiv care combină măsuri de compensare cu scutiri de taxe pentru anumite piese auto și materiale. Cu toate acestea, tariful de 145% impus produselor chinezești rămâne în vigoare, menținând aprins conflictul comercial cu Beijingul. Alte taxe vamale sunt, de asemenea, active, parte din strategia președintelui de a genera venituri pentru a acoperi reducerile de taxe promise și de a revitaliza industria americană în declin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0904
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0898
USD
Azi 4.3406
Diferența -0.0087
Zi precendentă 4.3493
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0904 RON
USD flag1 USD = 4.3406 RON
GBP flag1 GBP = 5.8057 RON
CHF flag1 CHF = 5.4586 RON
AUD flag1 AUD = 2.8925 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4294 RON
SEK flag1 SEK = 0.4675 RON
XAU flag1 XAU = 604.2300 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391988.17RON
1 ETH = 13546.93RON
1 LTC = 354.19RON
1 XRP = 8.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23939.66-0.04%
BET-BK4741.25-0.02%
BET-EF1303.80-0.08%
BET-FI92985.450.47%
BET-NG1765.320.01%
BET-TR56058.19-0.04%
BET-TRN54151.08-0.04%
BET-XT2071.75-0.02%
BET-XT-TR4742.34-0.02%
BET-XT-TRN4593.48-0.02%
BETAeRO927.47-0.36%
BETPlus3482.09-0.01%
RTL53872.24-0.07%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel