DSP, răspuns pentru Apa Nova. Nivelul de clor este enorm

DCBusiness Team |
Data publicării:
Apa de la robinet nu e buna de baut
Apa de la robinet nu e buna de baut

DSP(Direcția de Sănătate Publică) a  venit cu precizări despre cantitatea de clor din apa de la robinet în cazul scandalului Apa Nova. 

Disputa despre apa contaminată de la robinet a început de două zile timp în care autorităţile s-au contrazis în declaraţii. Dacă Ministerul Sănătăţii şi de Apa Nova s-au contrat în mass-media fără să ajungă la un consens, DSP Bucureşti a transmis faptul că apa nu era bună de băut.

Mai exact, raportul DSP arată că, în una dintre cele patru probe luate din puncte diferite din Capitală, nivelul de clor era şi de 5 ori mai mare decât cel admis. Cifrele sunt alarmante, cea mai mare valoare înregistrată este de 2,73 mg/litru, în condiţiile în care concentraţia maximă admisă este de 0,5 mg/litru.

La baza acestui raport a stat de altfel şi recomandarea Sorinei Pintea, un sfat pe care ministrul Sănătăţii l-a dat locuitorilor din sectoarele 5 si 6 ale Capitalei, încă de la începutul acestui scandal, acela de a nu folosi apa de la robinet, nici la băut, gătit, ori la igiena personală.

Cei de la DSP spun că Apa Nova trebuia să anunțe populația despre riscul apei de la robinet până la apariția acelui mesaj care a circulat pe aplicația WhatsApp și care spunea acest lucru.

Problemele ar fi început cu o poluare cu amoniu în râul Argeș, de unde provenea apa de la robinet. Ulterior, mai mulți locuitori au sesizat faptul că apa nu e bună de băut.

 

Citește și: Apa de la robinet! Informație de ultimă oră de la Apanova

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0844
Diferența -0.0004
Zi precendentă 5.0848
USD
Azi 4.3591
Diferența -0.0093
Zi precendentă 4.3684
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0844 RON
USD flag1 USD = 4.3591 RON
GBP flag1 GBP = 5.8074 RON
CHF flag1 CHF = 5.4925 RON
AUD flag1 AUD = 2.8595 RON
DKK flag1 DKK = 0.6807 RON
CAD flag1 CAD = 3.1151 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4360 RON
SEK flag1 SEK = 0.4654 RON
XAU flag1 XAU = 549.7673 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501188.39RON
1 ETH = 17909.49RON
1 LTC = 432.68RON
1 XRP = 11.51RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22797.870.78%
BET-BK4391.510.77%
BET-EF1248.380.67%
BET-FI82163.20-1.43%
BET-NG1721.420.82%
BET-TR52915.940.78%
BET-TRN51161.510.78%
BET-XT1962.210.59%
BET-XT-TR4460.740.59%
BET-XT-TRN4323.750.59%
BETAeRO955.130.31%
BETPlus3319.420.75%
RTL51168.530.81%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel