Disperare la Meta? Zuckerberg vrea să stoarcă bani și din piatră seacă

mark-zuckerberg_48066900
Mark Zuckerberg
Mark Zuckerberg încearcă cu disperare să facă bani după uriașul rateu pe care l-a dat cu metaversul.

Azi, compania Meta a lansat serviciul de abonament în SUA, care ar permite utilizatorilor Facebook și Instagram să plătească pentru verificare, același lucru care se întâmplă și la Twitter-ul lui Elon Musk.

Serviciul Meta Verified va oferi utilizatorilor un însemn albastru după ce aceștia își verifică conturile cu ajutorul unui document de identitate guvernamental. Aceast lucru îi va costa pe cei care vor dori 11,99 dolari pe web sau 14,99 dolari pe lună pe sistemul iOS al Apple și Android, deținut de Google, a precizat Meta într-un comunicat.

Serviciul, pe care Meta a declarat că l-a testat în februarie, calcă pe urmele Snapchat, deținut de Snap Inc. precum și a aplicației de mesagerie Telegram și marchează cel mai recent efort al unei companii de social media de a-și diversifica veniturile din publicitate.

După o achiziție de 44 de miliarde de dolari de către Musk anul trecut, Twitter lansase serviciul de abonament Blue, care permite oamenilor să plătească pentru marcajul albastru, limitat anterior la conturile verificate ale politicienilor, jurnaliștilor și altor personalități publice.

Lansarea inițială a Twitter Blue în noiembrie a dus la o creștere a numărului de utilizatori care se dădeau drept celebrități și mărci celebre pe platformă, ceea ce a determinat compania să oprească serviciul și să îl reintroducă cu bife de culori diferite pentru persoane fizice, companii și guverne.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close