Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

nicusor-dan_49747800
Nicușor Dan, președintele României
Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă, cu reprezentanţii sindicatelor, în contextul discuţiilor cu partidele pe măsurile de redresare economică şi financiară a ţării.

Luni, 16 iunie, de la 8.30, a început la Palatul Cotroceni o întâlnire a preşedintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții sindicatelor Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR – Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

"Am primit o invitaţie în care mi se spune că domnul preşedinte Nicuşor Dan invită luni dimineaţa, la 8:30, patronatele şi sindicatele, la Palatul Cotroceni. Noi vrem să ştim ce măsuri au de gând să ia, deoarece măsurile care vor fi luate trebuie prezentate pe 20 iunie la Bruxelles şi, odată prezentate, devin imperative.

Din punctul acesta de vedere, ne interesează să ştim care este pachetul de măsuri pentru că, după mine, discuţiile care se poartă la Cotroceni suprapun patru subiecte diferite. În primul rând, viitoarea coaliţie va avea obligaţia de a face o reformă fiscală, care trebuie făcută pentru condiţii normale ale dezvoltării economiei care, din punctul nostru de vedere, are două componente majore, una dintre acestea fiind distribuţia sarcinii fiscale.

La ora actuală, sarcina fiscală este preponderent în sarcina lucrătorului şi contravine unei convenţii ratificate - şi dacă ordonanţa ar fi fost transformată în lege, puteam să o atacăm şi la nivelul Comisiei Europene. Astfel, Cartel Alfa a atacat-o numai la nivelul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, pentru că există o convenţie ratificată de statul român, care în esenţă spune: "din totalul cheltuielilor de asistenţă socială - sunt 7 componente - contribuţia lucrătorului nu poate acoperi mai mult de jumătate. La noi, pentru cele două componente majore, pensii şi sănătate, la pensii avem cam 86% acoperit din contribuţia lucrătorului, iar la sănătate vreo 68%. Deci, trebuie să se degreveze contribuţiile de asigurări sociale, să fie din nou mutate la angajator", a menţionat, zilele trecute, Bogdan Hossu.

Potrivit acestuia, a doua componentă a reformei fiscale este forma propriu-zisă de impozitare, cotă unică sau cotă diferenţiată, care ar trebui să facă subiectul unor analize şi dezbateri publice, deoarece nu se poate aplica imediat.

"Momentan rămânem pe cota unică, dar dacă se doreşte aplicarea cotei diferenţiate, trebuie să se facă o să dezbatere publică pe subiect", a subliniat liderul sindical.

Conform preşedintelui Cartel Alfa, al doilea subiect e legat de "măsuri urgente pentru rezolvarea problemei deficitului excesiv cu care ne confruntăm".

"Din punctul nostru de vedere, măsurile care trebuie luate ar trebui să fie măsuri limitative şi, în acelaşi timp, să fie distribuite uniform între actorii din structura societăţii româneşti, adică în primul rând către decidenţii politici, care sunt de fapt sursa situaţiei cu care ne confruntăm astăzi, către capital, adică către patronate şi către lucrători", a mai spus liderul sindical.

În opinia sa, a treia problemă vizează programul de guvernare, care "ar trebui să rezolve cu prioritate problema sursei sau a factorului de inflaţie cu care ne confruntăm astăzi".

"Din punctul nostru de vedere, sursa principală (a inflaţiei ridicate, n.r.) este reforma proastă în domeniul energetic. Din acest motiv, populaţia, dar şi mediul economic, se confruntă cu preţuri la energie care fac ca întreprinderile de pe teritoriul României să fie necompetitive în raport cu alte întreprinderi similare din spaţiul european sau din spaţiul internaţional. Din acest punct de vedere, credem că o clarificare a situaţiei energetice este urgentă, ar trebui să fie în programul guvernamental, tocmai pentru a permite ca celelalte elemente, măsurile conjuncturale pentru combaterea deficitului excesiv, să poată avea efect pentru că, altfel, vor fi acoperite sau stopate de efectul inflaţionist şi, ceea ce este cel mai grav, de pierderea locurilor de muncă, care va fi exponenţială, probabil, în următoarea perioadă", a adăugat liderul sindical.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close