Dezlegare la tunuri imobiliare dată de Senat. Cine vor fi beneficiarii chilipirurilor

Adrian Ilie |
Data publicării:
Sediile fundațiilor vor putea fi cumpărate la preț mic
Sediile fundațiilor vor putea fi cumpărate la preț mic

Senatul a aprobat prin adoptare tacită proiectul de lege prin care asociațiile și fundațiile vor putea să cumpere sediile închiriate de la primării. Vânzarea acestor imobile nu se va face prin licitație, ci prin negociere directă cu asociațiile și fundațiile care funcționează acolo. Deși Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au avut obiecții importante față de acest proiect, acesta a trecut fără dezbatere de plenul Senatului și va merge la Camera Deputaților care este forul decizional.

Proiectul este inițiat de către UDMR și invocă necesitatea unei reparații la care asociațiile și fundațiile ar fi îndreptățite în raport cu partidele politice care și ele au primit, în urmă cu câțiva ani, dreptul de a-și cumpăra sediile în care funcționează. Astfel, asociațiile și fundațiile vor putea să-și cumpere în rate sediile în care funcționează, chiar și în cazul în care acestea sunt monumente istorice. În cazul în care un ONG are închiriate mai multe imobile în aceeași localitate, va putea să le cumpere pe toate, însă numai pentru unul este permisă plata în rate.

Inițiatorii susțin că măsura este necesară deoarece municipalitățile nu au fonduri pentru întreținerea acestor imobile, iar chiriașii nu sunt dispuți să investească în renovarea lor tocmai datorită statutului de chiriaș. Proiectul le va da însă chiar drept de preemțiune în negocierea directă cu primăriile, iar o serie de cheltuieli făcute în calitate de chiriaș le vor fi deduse. Singura restricție este ca imobilul astfel achiziționat să nu fie vândut pe o durată de cel puțin 5 ani.

Citește și: Vechiul sediu al BCR de la Universitate, hotel de 20 de milioane de euro

Consiliul Legislativ ridică o serie de obiecții față de adoptarea propunerii observând că proiectul nu conține o evaluare a impacului asupra bugetului general consolidat sau asupra sistemului judiciar. În plus, legea nu impune cumpărătorilor obligația legală de a efectua lucrări de întreținere sau renovare a imobilelor, deși tocmai acestea sunt invocate pentru adoptarea legii.

De asemenea, posibilitatea unor reduceri de preț și a negocierii directe va face ca veniturile obținute astfel de primării să fie mai mici decât prețul pieței, iar termenul de 5 ani de blocare a înstrăinării este socotit prea mic dând astfel posibilitatea unor tranzacții imobiliare care să ignore motivul invocat de inițiatori, anume obținerea unei stabilități în funcționarea asociațiilor și fundațiilor. În plus, nu există prevederi în proiect care să indice calea de urmat în cazul unor revendicări ale acestor imobile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299209.18RON
1 ETH = 14632.56RON
1 LTC = 389.77RON
1 XRP = 2.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel