Demers pentru implementarea Sistemului de Comunicare Național "SapăSigur". Chisăliţă: Pas decisiv pentru o Românie mai sigură

excavator_16286700
Excavator. Foto: Freepik.com
AEI solicită adoptarea de urgență a unei Ordonanțe pentru implementarea Sistemului de Comunicare Național „SapăSigur” și lansează o petiție publică pentru susținerea proiectului.

Au trecut peste 30 de zile de la explozia din Rahova, iar lipsa unor măsuri clare din partea autorităților privind prevenirea exploziilor de gaze generează îngrijorare. În aceste condiții, AEI nu poate rămâne un simplu observator, deoarece credem cu tărie că multe astfel de incidente pot fi prevenite. Explozia din București, de pe strada Rahova, nu ar fi avut loc dacă sistemul SapăSigur ar fi fost implementat în România, întrucât săpăturile și intervențiile realizate de terți nu ar mai fi putut duce la avarierea branșamentului de gaze, atrage atenţia Asociaţia Energia Inteligentă.

AEI solicită Guvernului României adoptarea în regim de urgență a unei Ordonanțe de Urgență pentru Sistemul de Comunicare Național „SapăSigur”, un sistem unic, digital și transparent de notificare înainte de orice lucrare de săpătură. Măsura este esențială pentru reducerea incidentelor care afectează rețelele subterane de gaze și pentru protejarea vieților, a proprietăților și a infrastructurii critice.

De ce e nevoie de "SapăSigur"

Acum România se confruntă cu numeroase incidente cauzate de lovirea accidentală a conductelor de gaze – principala cauză a exploziilor și a avariilor majore. În lipsa unui mecanism unic de coordonare între operatori, constructori și autorități, riscurile cresc, iar responsabilitatea se fragmentează, explică AEI.

Prin SapăSigur, AEI propune:

- un portal și număr unic național pentru depunerea notificărilor de săpătură;
- răspuns rapid din partea operatorilor de utilități (maxim 2 zile lucrătoare pentru marcaje);
- obligativitatea „biletului de săpătură valid” înainte de începerea oricărei lucrări;
- măsuri de „stop-work” și sancțiuni pentru lucrările neautorizate;
- transparență digitală, printr-un tablou de bord public cu toate notificările și incidentele raportate.

AEI lansează petiția națională pentru susținerea OUG „SapăSigur”

 Pentru a accelera adoptarea acestei măsuri vitale, AEI anunță lansarea unei petiții online, prin care cetățenii, profesioniștii din domeniu și autoritățile locale sunt invitați să-și exprime sprijinul pentru adoptarea de urgență a OUG „SapăSigur”. Petiția poate fi semnată aici.

Fiecare semnătură contează pentru a transmite Guvernului un mesaj clar: siguranța infrastructurii de gaze nu mai poate aștepta.

”Un pas decisiv pentru o Românie mai sigură prin 'SapăSigur', trecem de la reacție la prevenție. Este momentul ca România să adopte un sistem modern și responsabil, în care fiecare lucrare să fie făcută în siguranță, cu respect față de viață și infrastructură”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

AEI este pregătită să colaboreze cu Ministerul Energiei, ANRE, autoritățile locale și operatorii de rețea pentru dezvoltarea și implementarea sistemului public SapăSigur, folosind expertiza și datele acumulate de asociație în ultimii ani.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close