Decizia care ar putea arunca Italia în imponderabilitate. Mario Draghi se gândește să candideze. Berlusconi stă la pândă

Antonio Grigore |
Data actualizării: | Data publicării:

Perioada neașteptat de lungă în care Italia a avut parte de liniște politică susținută de o creștere economică importantă pare a lua sfârșit odată cu posibila plecare a premierului Mario Draghi.

Premierul care a scos Italia din ochiul ciclonului pandemico-economic are mari șanse să îi succeadă lui Sergio Mattarella, în funcția de șef al statului, iar Slvio Berlusconi este se numără printre persoanele direct interesate de această mutare.

Stilul de conducere eficient și competent a așezat economia italiană pe un trend de crește accelerată. Totuși, tot ce s-a făcut bun până acum ar putea fi pus în pericol dacă Parlamentul va alege, în ianuarie, un nou președinte în persoana actuaului premier, scrie The Guardian.

 

O funcție mai importantă decât pare

 

Un ritual asemănat de mulți cu numirea unui papă, subiectul alegerii noului președinte al Republicii italiene domină dezbaterea politică, deoarece reașezările politice ar putea fragiliza Italia într-un moment critic.

Președintele Italiei are în mare parte un rol ceremonial, dar are puterea de a arbitra crizele politice, de a alege prim-ministrul și de a convoca alegerile anticipate.

Nu există candidați oficiali la alegerile prezidențiale din Italia, parlamentarii italieni fiind cei care votează viitorul Președinte, pentru un mandat de șapte ani.

De altfel, de-a lungul timpului au circulat tot felul de nume, mai mult sau mai puțin susținute de realitate, precum: fotbalistul Francesco Totti , actrița Sofia Loren și chiar starul porno Rocco Siffredi .

Draghi a fost prezentat în mod constant drept favorit pentru a-i urma lui Sergio Mattarella, care demisionează din funcția de șef al statului pe 3 februarie.

Berlusconi este direct interesat...

Citește mai departe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0014
Zi precendentă 5.0865
USD
Azi 4.429
Diferența 0.0083
Zi precendentă 4.4207
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.4290 RON
GBP flag1 GBP = 5.7690 RON
CHF flag1 CHF = 5.4608 RON
AUD flag1 AUD = 2.8701 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1336 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4334 RON
SEK flag1 SEK = 0.4621 RON
XAU flag1 XAU = 565.0116 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456353.44RON
1 ETH = 14851.54RON
1 LTC = 383.99RON
1 XRP = 10.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22666.250.08%
BET-BK4395.260.18%
BET-EF1238.290.12%
BET-FI81514.880.64%
BET-NG1702.760.10%
BET-TR52637.840.08%
BET-TRN50889.910.08%
BET-XT1950.340.15%
BET-XT-TR4436.040.15%
BET-XT-TRN4299.580.15%
BETAeRO911.99-0.63%
BETPlus3303.240.09%
RTL50871.870.14%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel