Nivelul datoriilor înregistrate de firmele din România către bugetul de stat și bugetele sociale rămâne ridicat și în trimestrul al doilea din 2026. Suma totală a restanțelor a atins 77,6 miliarde lei, în creștere față de cele 77 miliarde lei raportate în trimestrul I, arată datele platformei de analiză financiară RisCo.ro.
Totodată, numărul firmelor cu datorii neachitate a ajuns la 48.028, cu peste 1.000 mai multe decât în trimestrul anterior (47.012). Ca și până acum, ponderea cea mai mare a restanțelor provine din domenii precum construcțiile, comerțul și transporturile.
![]()
Cea mai mare pondere a datoriilor rămâne la bugetul de stat
Potrivit analizei, obligațiile către bugetul de stat continuă să reprezinte majoritatea restanțelor, cu un total de 57,6 miliarde lei în T2/2026, din care 1,7 miliarde lei sunt contestate de firme. Bugetul asigurărilor sociale înregistrează datorii de 14,9 miliarde lei, cu 46 de milioane lei contestate. Restanțele către bugetul de sănătate depășesc 4,6 miliarde lei, din care 18,5 milioane lei sunt contestate. Cea mai mică valoare rămâne la bugetul asigurărilor de șomaj, cu 502 milioane lei datorii, din care sub un milion de lei sunt contestate.
![]()
București concentrează peste 41% din totalul datoriilor
Harta datoriilor pe județe arată aceeași concentrare accentuată în jurul Capitalei. București adună 31,9 miliarde lei, adică peste 41% din totalul național, sumă generată de 19.045 de firme cu restanțe în T2/2026.
Urmează, la mare distanță:
- Ilfov, cu 6 miliarde lei;
- Constanța, cu 3,8 miliarde lei;
- Timiș, cu 2,7 miliarde lei;
- Buzău și Sibiu, fiecare cu peste 2,1 miliarde lei.
La celălalt capăt al clasamentului, Covasna, Vâlcea și Sălaj rămân județele cu cele mai mici datorii acumulate, sub 170 milioane lei fiecare.
Construcțiile, principalul generator de restanțe pe domenii de activitate
Pe sectoare, construcțiile de clădiri rezidențiale și nerezidențiale se mențin pe primul loc, atât ca valoare a datoriilor - 5,14 miliarde lei în T2/2026 - cât și ca număr de firme restante, 5.977 în total.
La distanță, comerțul cu ridicata al produselor alimentare, băuturilor și tutunului totalizează aproape 3 miliarde lei, iar comerțul cu ridicata specializat al altor produse depășește 2,5 miliarde lei.