Datoria publică urcă, inflația persistă, leul slăbește – Tabloul sumbru al anului 2025 (Analiză)

DCBusiness Team |
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com

Anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la creşterea economică pentru anul 2025 se situează la valoarea medie de 0,8%, existând şi opinii în rândul participanţilor privind o posibilă intrare în recesiune a economiei româneşti, potrivit sondajului realizat lunar de Asociaţia CFA România.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a crescut uşor comparativ cu exerciţiul anterior, la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,6% din PIB iar datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 59% în următoarele 12 luni, precizează organizaţia, într-un comunicat transmis luni.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2026) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă şi a atins nivelul de 6,46%, în timp ce peste 56% dintre participanţi anticipează majorarea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni. Asociaţia precizează că, la momentul realizării sondajului, rata inflaţiei se situa la valoarea de 5,66%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 94% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, nefiind înregistrată nicio opinie privind o posibilă apreciere. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1015 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/RON anticipat este de 5,1716 lei pentru un euro.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 69% dintre participanţi anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 31% anticipează o scădere. De asemenea, 69% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supra-evaluate, iar 31% că sunt corect evaluate.

Ulterior scăderii puternice înregistrate în luna iunie, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna iulie cu 5 puncte, până la valoarea de 34,9 puncte. Cele două componente ale sale au avut evoluţii divergente. Astfel, componenta de anticipaţii a crescut cu 8,6 puncte, până la valoarea de 33,6, în timp ce componenta de condiţii curente şi-a continuat scăderea, cu 2,2 puncte, până la valoarea de 37,5, reflectând înrăutăţirea condiţiilor curente.

"În condiţiile confirmării rating-ului României şi stabilirii pachetului fiscal, componenta de anticipaţii s-a majorat. Cum starea economiei continuă să se înrăutăţească, componenta de condiţii curente şi-a continuat scăderea. Însă, în continuare, nivelul indicatorului şi ambele sale componente indică condiţii de recesiune", a declarat Adrian Codirlaşu, CFA, preşedinte al Asociaţiei CFA România, în comunicat.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 14 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0628
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0628
USD
Azi 4.3331
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3331
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0628 RON
USD flag1 USD = 4.3331 RON
GBP flag1 GBP = 5.8856 RON
CHF flag1 CHF = 5.3754 RON
AUD flag1 AUD = 2.8296 RON
DKK flag1 DKK = 0.6784 RON
CAD flag1 CAD = 3.1459 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 467.5323 RON
Monede Crypto
1 BTC = 499722.17RON
1 ETH = 18526.60RON
1 LTC = 503.72RON
1 XRP = 12.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20771.48-1.20%
BET-BK3969.47-0.71%
BET-EF1124.69-1.24%
BET-FI66149.87-0.13%
BET-NG1507.94-1.48%
BET-TR48196.71-1.20%
BET-TRN46600.30-1.20%
BET-XT1765.28-1.10%
BET-XT-TR4010.59-1.11%
BET-XT-TRN3887.64-1.11%
BETAeRO938.74-0.13%
BETPlus3042.70-1.20%
RTL46387.63-1.31%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu, despre recesiune: Este o boală prin care trebuie să trecem

Datele publicate de INS arată  o creștere de...

Oameni pe strada

FT: România riscă să repete colapsul din 2010

Guvernul de la București a dat startul...

Eugen Rădulescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel