Cum vrea Trump să refolosească 20 de tone de plutoniu rămas din epoca Războiului Rece

radioactiv_01768400
Freepik.com
Administrația Trump plănuiește să pună la dispoziția companiilor energetice din Statele Unite aproximativ 20 de tone de plutoniu din epoca Războiului Rece, provenit din focoase nucleare dezafectate, pentru a fi folosit drept combustibil în reactoare, potrivit unui document preliminar și unei surse apropiate subiectului, transmite Reuters.

Până acum, plutoniul a fost convertit în combustibil pentru reactoare comerciale doar în câteva teste limitate. Planul ar pune în aplicare un ordin executiv semnat de Donald Trump în luna mai, prin care guvernul american a stopat mare parte din programul de neutralizare și eliminare a plutoniului excedentar și a orientat resursele către utilizarea lui ca sursă de energie pentru tehnologii nucleare avansate.

Departamentul Energiei (DOE) ar urma să anunțe în curând că va solicita propuneri din partea industriei, a declarat sursa citată, sub protecția anonimatului. Documentul arată că plutoniul ar fi pus la dispoziția companiilor la costuri reduse sau chiar gratuit – însă cu o condiție: companiile vor suporta cheltuielile pentru transport, proiectare, construcție și dezafectare a instalațiilor necesare pentru reciclarea și procesarea acestuia în combustibil nuclear.

Cele 20 de tone de plutoniu ar fi extrase dintr-un stoc mai mare de 34 de tone de material de calitate militară, pe care SUA s-au angajat să îl elimine printr-un acord de neproliferare semnat cu Rusia în anul 2000.

DOE nu a confirmat și nici nu a infirmat informațiile Reuters, precizând doar că „evaluează diverse strategii pentru consolidarea lanțurilor de aprovizionare interne cu combustibil nuclear, inclusiv plutoniu”, conform ordinului lui Trump.

Sprijinirea industriei energetice este una dintre prioritățile administrației Trump, într-un moment în care cererea de electricitate din SUA crește pentru prima dată în ultimele două decenii, pe fondul expansiunii centrelor de date dedicate inteligenței artificiale.

Ideea de a reutiliza plutoniul a stârnit însă critici din partea experților în siguranță nucleară, care amintesc eșecul unui program similar de combustibil MOX (Mixed Oxide Fuel). În 2018, administrația Trump a anulat contractul pentru proiectul MOX, considerat un eșec financiar ce ar fi costat peste 50 de miliarde de dolari.

Plutoniul excedentar este stocat în prezent în facilități de înaltă securitate precum Savannah River (Carolina de Sud), Pantex (Texas) și Los Alamos (New Mexico). Având un timp de înjumătățire de 24.000 de ani, plutoniul necesită echipamente speciale de protecție pentru manipulare.

Până la ordinul din mai, SUA îl neutralizau prin amestecarea cu materiale inerte și depozitarea în situl experimental subteran WIPP (Waste Isolation Pilot Plant) din New Mexico – un proces estimat la un cost total de 20 de miliarde de dolari.

„Încercarea de a transforma acest material în combustibil nuclear este o nebunie”, a declarat Edwin Lyman, fizician nuclear la organizația Union of Concerned Scientists. „Ar însemna să repetăm dezastrul programului MOX și să sperăm la un alt rezultat. Plutoniul în exces este un deșeu extrem de periculos, iar DOE ar trebui să rămână la planul mai sigur, mai securizat și mult mai ieftin de neutralizare și depozitare la WIPP.”

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close