Cum va arăta piața imobiliară în 2022. Prețurile ar putea exploda

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Dacă în 2021 prețurile locuințelor au crescut cu până la 20%, scumpirea este așteptată să continue și anul acesta cu câteva procente, spun specialiștii. O primă explicație este aceea că cererea de case va fi mare și în 2022, iar prețurile materialelor de construcții vor rămâne ridicate.

Dacă în 2021 vedeta pieței imobiliare a fost sectorul industrial, anul acesta lucrurile ar putea sta diferit. Experții se așteaptă să explodeze sectorul rezidențial, pentru că, după ce Guvernul a amânat cu un an decizia de a majoră pragul de TVA, acum, de la începutul lui ianuarie pragul de TVA a fost în sfârșit adoptat.

Așadar, pragul de TVA de 5 % este de acum aplicat și la locuințele cu prețul de până la 140.000 de euro, în loc de 90.000 de euro, cum era până acum.

Dar impactul în piață nu se va vedea anul acesta, ci abia peste trei ani. Între timp, dezvoltatorii vor proiecta mai multe apartamente cu trei și patru camere, care să se încadreze în noul prag.

Cel mai scump oraș în materie de locuințe noi este Cluj-Napoca, unde prețurile sunt și cu 30 de procente mai mari decât în București, al doilea oraș din top. Timișoara și Brașovul ocupă următoarele locuri. Iar lucrurile nu se vor schimbă prea mult, pentru că, până la finalul anului 2022, estimările arată că locuințele vor fi cu 25% mai scumpe.

Autorizațiile de construcții vor influența piața

În luna decembrie, prețurile la apartamentele de vânzare în Cluj-Napoca au atins 1.960 de euro/mp, o creștere de aproape 9% față de aceeași perioada a anului trecut.

În București, prețurile s-au situat la nivelul de 1.630 de euro/mp, cu 13,2% mai mult față de decembrie 2020, în timp ce la Brașov, prețul mediu a atins 1.380 euro/mp, comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, creșterea fiind de aproape 15%.

În Timișoara, prețurile au avut o evoluție mai lentă. În orașul de pe Bega, prețul mediu este de 1.320 euro/ metru pătrat, cu o variație de sub 5% față de 2020.

Dacă la finele anului trecut am fost martori la o stagnare în dinamică tranzacțională, "începând cu luna ianuarie 2022, trendul va fi din nou unul crescător și, potrivit analizelor noastre, prețurile pe metru pătrat vor atinge maxime istorice”, a declarat Cătălin Priscornita, CEO al unei companii imobiliare.

"Cauzele creșterii prețurilor sunt inflația și banii din piață ușor de accesat. În plus, criză materiei prime a generat scumpirea materialelor de construcție, ceea ce a dus, în cele din urmă, la creșterea costurilor dezvoltatorilor imobiliari", a mai spus aceasta pentru Mediafax.

În marile orașe din România se acordă foarte greu autorizațiile de construcție și acest lucru va influență dinamică cererii și a ofertei imobiliare din viitor. "Sunt mii de dosare depuse la primarii, dar neautorizate, pe fondul birocrației autorităților și al procesului îngreunat de actualizare a Planurilor Urbanistice Generale. Consecință este creșterea prețului per metru pătrat la vânzare" a mai spus expertul.

Nu doar autorizațiile de construcție încetinesc avântul pieței, ci și alți factori economici. Marea provocare a anului 2021 din imobiliare a fost lipsa forței de muncă. Se estimează că, la finalul anului trecut, deficitul era de peste 500.000 de muncitori în domeniu.

Odată cu pandemia, cumpărătorii și-au schimbat preferințele și au migrat către suprafețe locative mai mari. Oamenii au început să gândească distanțele în minute și nu în kilometri și, din nevoia de spațiu, s-au orientat către case cu grădina, terasă sau curte, situate la periferia orașelor, iar asta din nou a schimbat cererea și nu numai.

Acest aspect se oglindește deja în anunțurile imobiliare, care nu sunt deloc puține la număr în această perioadă. Iar cele care se referă la case cu grădină, chiar dacă sunt la periferie sau în afara Bucureștiului, dispar rapid.

Câte clădiri și terenuri s-au vândut în anul 2021

Anul trecut, numărul clădirilor și terenurilor care au fost vândute în România a crescut cu 13,6% față de 2020, anul în care izbucnise pandemia COVID-19, conform datelor transmise de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În total, în anul 2021 au fost tranzacționate 698.756 de imobile, cu 95.951 mai multe față de anul 2020.
Iată și alte informații relevante privind piața de imobiliare din România:

- În 2021, cele mai multe vânzări de imobile s-au înregistrat în luna decembrie – 74.429, iar cele mai puține, în mai – 47.773. În anul 2020, cele mai multe tranzacții au fost înregistrate în octombrie – 83.675 și cele mai puține în aprilie – 27.021 (pandemia COVID -19 a fost declarată oficial în 11 martie 2020).

- În luna decembrie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 74.429 de imobile, cu 16.865 mai multe față de luna noiembrie a anului 2021. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna decembrie este cu 2.926 mai mic față de perioada similară a anului 2020.

- În decembrie 2021, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în:

⦁ București – 14.438,

⦁ Ilfov – 4.902,

⦁ Constanța – 3.950.

- Județele cu cele mai puține imobile vândute în decembrie 2021 sunt: Călărași – 303, Covasna – 449 și Caraș Severin – 485.

- În decembrie 2021, numărul ipotecilor, la nivel național, a fost de 28.924, cu 2.204 mai mic față de decembrie 2020. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 6.523, Ilfov – 2.404 și Constanța – 1.413. La polul opus se află județele Sălaj – 64, Harghita – 81 și Covasna – 82.

- Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în decembrie 2021 sunt:

⦁ Brăila – 956,

⦁ Constanța – 688,

⦁ Buzău – 671.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9762
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9758
USD
Azi 4.6699
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6712
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9762 RON
USD flag1 USD = 4.6699 RON
GBP flag1 GBP = 5.7698 RON
CHF flag1 CHF = 5.1198 RON
AUD flag1 AUD = 3.0092 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.4052 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 344.5697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 311930.87RON
1 ETH = 15127.95RON
1 LTC = 400.58RON
1 XRP = 2.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16864.29 -0.09%
BET-BK 3105.65 -0.03%
BET-FI 60119.58 0.02%
BET-NG 1203.47 0.10%
BET-TR 34991.35 -0.09%
BET-TRN 34184.84 -0.09%
BET-XT 1436.79 -0.09%
BET-XT-TR 2947.66 -0.09%
BET-XT-TRN 2884.55 -0.09%
BETAeRO 1054.01 -0.36%
BETPlus 2491.73 -0.14%
RTL 37038.36 -0.05%

Comunicate de presa

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com
Mircea Tomescu, CMO eMAG  Romania, Bulgaria, Ungaria

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel