Contractul de muncă. Prevederi obligatorii care trebuie să se regăsească în document

strangere-de-mana-2_29101100
Pexels.com
Inspecţia Muncii vine cu precizări importante privind contractele de muncă. 

Inspecţia Muncii răspunde la cele mai frecvente întrebări privind contractele de muncă. Iată lămuririle instituţiei privind contractele de muncă valabile pe teritoriul României:

Angajatorul are obligația ca, anterior începerii activității, să încheie contractul individual de muncă și să înmâneze salariatului un exemplar al contractului.

Contractul individual de muncă trebuie înregistrat și transmis în Registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, indiferent dacă aceasta este zi lucrătoare sau nelucrătoare.

Clauze obligatorii în contractul individual de muncă:

  • identitatea părților (angajat și salariat)
  • data începerii activității
  • durata contractului (nedeterminată sau determinată)
  • locul de muncă unde își desfășoară activitatea salariatul
  • funcția/ocupația
  • durata programului de muncă (ore/zi și ore/săptămână)
  • salariul de bază, alte tipuri de venituri și perioada la are se face plata salariului
  • durata perioadei de probă
  • durata concediului de odihnă
  • durata preavizului
  • criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului
  • drepturile și obligațiile părților
  • atribuțiile postului (fișa de post, anexă a contractului individual de muncă)

In afara clauzelor esențiale, în funcție de specificul activității, între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice (ex.: clauza cu privire la formarea profesională; clauza de neconcurență; clauza de mobilitate; clauza de confidențialitate).

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele
x close