Continuă recalcularea pensiilor. Noi venituri luate în considerare

DCBusiness Team |
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com

Procesul de recalculare a pensiilor continuă, iar la metoda de calcul a veniturilor fiecărui pensionar se vor lua în considerare şi anumite venituri care nu erau constante, precum acorduri globale sau prime, a declarat, joi, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole.

"Evoluţia pensiei medii în România a fost semnificativă în ultimii ani. Asta a venit, pe de o parte, din creşterea pensiilor, pe de altă parte din creşterea veniturilor pensionarilor datorită recalculării. La recalculare, dacă ne aducem aminte, anul trecut, în septembrie, n-a pierdut nimeni. Asta e important de spus. N-a pierdut niciun pensionar niciun leu în urma recalculării, dar au fost şi pensionari care au câştigat 200, 300, 700, 1.000 lei, 2.000 lei în plus la pensia contributivă. Acest lucru va continua şi asta va face încă o dată ca unii dintre pensionari să câştige mai mult, chiar dacă punctul de pensie nu creşte.

Pe de altă parte, avem această mică recalculare, cum e numită în procedură. Se întâmplă acum, când vorbim, şi în perioada următoare. Acolo se vor adăuga la metoda de calcul a veniturilor fiecărui pensionar şi anumite venituri care nu erau constante, acorduri globale, prime, care erau eventual temporare.

Deci, continuă procesul de recalculare a pensiilor. Pentru unii, acest proces de recalculare va fi benefic, în sensul că se vor adăuga nişte ani de vechime. În primul rând, nimeni nu va pierde, iar în al doilea rând, sigur că unii vor avea nişte creşteri mai mari sau mai mici, funcţie de documentele pe care le aduc şi care justifică contribuţia lor de-a lungul timpului", a afirmat Petre-Florin Manole, la Antena 3.

Potrivit ministrului de resort, aproape trei milioane de pensionari nu vor plăti impozitul de 10%, inclus în primul pachet de măsuri al Guvernului.

"E o măsură (impozitarea pensiilor de peste 3.000 de lei, n.r.) care nu a fost luată cu inima deschisă de nimeni. E o măsură pe care ne-am fi dorit să nu o luăm şi în spaţiul public au fost dezbateri. (...) noi am cerut un prag mai înalt, la 4.000 lei, pentru că acum, când vorbim, apropo de aceste calcule, aproape trei milioane de pensionari nu vor plăti niciun leu (..) Încă o dată subliniez că am făcut tot ce am putut ca partid. Da, suntem într-o coaliţie, sunt mai multe voci, mai multe opinii şi trebuie să avem un consens. Dar am făcut tot ce am putut ca acest prag să fie la 4.000 lei. Asta ar fi făcut ca încă aproape 800.000 dintre pensionari să fie în categoria celor care nu vor plăti CASS", a menţionat şeful de la Muncă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0914
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0904
USD
Azi 4.3359
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3406
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.3359 RON
GBP flag1 GBP = 5.8005 RON
CHF flag1 CHF = 5.4468 RON
AUD flag1 AUD = 2.8811 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1481 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4274 RON
SEK flag1 SEK = 0.4663 RON
XAU flag1 XAU = 605.1491 RON
Monede Crypto
1 BTC = 373502.27RON
1 ETH = 12753.88RON
1 LTC = 333.65RON
1 XRP = 8.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24027.150.37%
BET-BK4760.950.42%
BET-EF1306.920.24%
BET-FI92957.74-0.03%
BET-NG1769.900.26%
BET-TR56263.640.37%
BET-TRN54349.480.37%
BET-XT2077.670.29%
BET-XT-TR4755.950.29%
BET-XT-TRN4606.650.29%
BETAeRO932.480.54%
BETPlus3494.320.35%
RTL54092.550.41%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel