Comisia Europeană a TĂIAT la jumătate estimările privind creşterea economică a României în 2022

guvern1_48125900
Sedinta de Guvern
Estimările optimiste ale Guvernului României privind creşterea economică sunt spulberate de către Comisia Europeană. 

După o creştere robustă în 2021, economia României ar urma să încetinească la 2,6% în 2022, pe măsură ce inflaţia reduce veniturile disponibile iar războiul din Ucraina afectează încrederea în economie, lanţurile de aprovizionare şi investiţiile, se arată în previziunile economice de primăvară, publicate luni de Comisia Europeană (CE).

Comparativ, în luna februarie, înainte de invadarea Ucrainei, Executivul comunitar estima că economia României va înregistra un avans de 4,2% în acest an. 

Citeşte şi: Curs valutar 16 mai 2022. Evoluția leului față de euro și dolar

Vineri moneda naţională se apreciase în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9458 lei, în scădere cu 0,22 bani (-0,04%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9480 lei.

Pe de altă parte, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,7643 lei, în creştere cu 2,19 bani (+0,46%), comparativ cu joi, când s-a situat la 4,7424 lei.

În raport cu francul elveţian, moneda naţională s-a apreciat, acesta fiind calculat de BNR la 4,7597 lei, în scădere cu 0,30 bani (-0,06%), faţă de 4,7627 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, cu 2,6687 lei (-0,94%), până la valoarea de 279,3842 lei, de la 282,0529 lei, în şedinţa precedentă. 

Azi, 16 mai, la casele de schimb, valutele se tranzacționează astfel:

Euro la cumpărare la maximul 4.9425 lei și minimum 4.9400 lei iar la vânzare maximum 4.9700 lei și minimum 4.9500 lei.

Dolarul se cumpăra la mamimum 4.7500 lei și minimum  4.7300 lei iar la mânzare maximum 4.8500 lei și minimum 4.7585 lei.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close