Comisia Europeană a închis oficial Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru România și Bulgaria

christian-lue-mzwbmnp7nro-unsplash_24567500
Comisia Europeană
Comisia Europeană a închis astăzi, 15.09.2023, în mod oficial, Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România și Bulgaria, după ce a ajuns la concluzia că ambele țări au îndeplinit cerințele privind unele reforme din sistemul de justiție.

Comisia Europeană a închis vineri în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România, ce fusese introdus în 2007, la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie, precum şi în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei, indică un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

Executivul european a abrogat acum cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism şi va continua cooperarea cu Bulgaria şi România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre.

De la începutul MCV, în 2007, Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria şi România în ceea ce priveşte reformele vizate de acest mecanism. În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport din cadrul MCV referitor la Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport referitor la România.

În cazul ambelor state membre, Comisia a ajuns la concluzia că acestea şi-au îndeplinit în mod satisfăcător obligaţiile stabilite în cadrul MCV la momentul aderării la Uniune şi trebuiau să acţioneze în continuare pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile rapoartelor. Activitatea de punere în aplicare a angajamentelor respective a fost finalizată în iunie 2023.

La 5 iulie 2023, Comisia a informat Consiliul şi Parlamentul European că intenţionează să închidă în mod oficial MCV pentru Bulgaria şi România, toate angajamentele specifice formulate în concluziile rapoartelor MCV fiind acum puse în practică. Potrivit deciziilor de instituire a mecanismului, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referinţă sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Deciziile anunţate vineri reflectă concluzia Comisiei potrivit căreia această constatare este valabilă în prezent pentru ambele state membre.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close