CNPP, informare pentru beneficiarii de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale

DCBusiness Team |
Data publicării:

Casa Naţională de Pensii Publice vine cu informaţii despre beneficiarii de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale.

Un număr de 404.668 de persoane beneficiau, în luna martie 2025, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, cu 2.531 mai puţine faţă de luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cel mai mare număr de persoane, respectiv 189.482, se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 - privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare. Indemnizaţia medie era de 1.527 lei.

Un număr de 13.357 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 926 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 - privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. 62.583 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 - privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 865 lei.

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 - privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 40.466, suma medie plătită fiind de 81 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 341/2004 - recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.535, aceştia primind o sumă medie de 2.172 lei.

De asemenea, în decembrie 2024, erau înregistraţi 541 de beneficiari conform Legii 109/2005 - Artişti, indemnizaţia medie fiind de 345 lei, 13.795 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 - Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.917 lei, şi 71.909 beneficiari conform Legii 578/2004 - Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 128 lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0603
Diferența -0.0062
Zi precendentă 5.0665
USD
Azi 4.2917
Diferența -0.0118
Zi precendentă 4.3035
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0603 RON
USD flag1 USD = 4.2917 RON
GBP flag1 GBP = 5.8612 RON
CHF flag1 CHF = 5.4141 RON
AUD flag1 AUD = 2.8215 RON
DKK flag1 DKK = 0.6782 RON
CAD flag1 CAD = 3.1570 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4259 RON
SEK flag1 SEK = 0.4499 RON
XAU flag1 XAU = 461.6576 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470651.98RON
1 ETH = 11133.83RON
1 LTC = 382.48RON
1 XRP = 9.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18662.780.73%
BET-BK3522.400.65%
BET-EF1015.170.78%
BET-FI61339.090.56%
BET-NG1349.881.03%
BET-TR43221.650.97%
BET-TRN41798.270.95%
BET-XT1589.840.67%
BET-XT-TR3605.140.91%
BET-XT-TRN3495.320.89%
BETAeRO867.25-0.28%
BETPlus2740.200.69%
RTL41424.830.73%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel