Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate companiilor s-a majorat cu 27%, în 2022

afaceri_58066200
Cifra de afaceri din servicii este în creștere
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut în 2022, în termeni nominali, ca serie brută, cu 27,3% faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.

Evoluţia a fost determinată de creşterile înregistrate la cifra de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+41%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+29,8%), activităţile de transporturi (+24,2%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+15,3%) şi activităţile de comunicaţii (+9%).

În decembrie faţă de noiembrie 2022, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 3,4%, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de comunicaţii (+9,6%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+9,1%) şi din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+8,7%). Scăderi au înregistrat: activităţile de transporturi (-7,4%) şi activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-2,8%).

Indicii valorici ai cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor

Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cifra de afaceri din serviciile pentru întreprinderi a scăzut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 0,8%.



Comparativ cu luna decembrie 2021, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 20,7%, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+31,8%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+25,5%), activităţile de transporturi (+12,5%), activităţile de comunicaţii (+10,7%) şi din activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+8%).



Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2022, comparativ cu luna decembrie 2021, cifra de afaceri pe segmentul serviciilor pentru companii a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 24,3%. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close