Centura Sucevei poate fi terminată. Lucrările demarează pe 1 octombrie

864f8f28a9945b3b41d460b4f06500487_02231300
Prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a anunţat marţi că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor, de la 1 octombrie, la varianta de ocolire a municipiului Suceava, care este nefinalizată de 11 ani. 

Potrivit prefectului, ordinul a fost semnat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi a fost comunicat consorţiului de firme ce va executa lucrările. 

Lucrările vor fi executate de asocierea dintre SC Autotehnorom SRL ca lider de proiect, SC Operaţional Autoleasing SRL, SC Opr Asfalt SRL, Obras Publicas Y Regadios SA, SC Florconstruct SRL şi SC Calcarul SA. 

Termenul de execuţie este de 9 luni, contractul având o valoare de peste 61 de milioane de lei. 

Noii indicatori tehnico-economici pentru finalizarea rutei ocolitoare a municipiului Suceava au fost aprobaţi în şedinţa de Guvern de la începutul lunii iunie, valoarea investiţiei la centura de ocolire a municipiului Suceava ajungând în prezent la 399,935 milioane de lei, respectiv circa 87,7 milioane euro. 

Investiţia presupune o lungime de drum cu două benzi de 12,4 kilometri, 16 poduri şi 48 de podeţe. 

La demararea investiţiei în 2007 a fost estimată o valoare de peste 265 de milioane de lei, în prezent stadiul de execuţie a lucrărilor fiind de 87%. 

Un prim tronson de aproximativ 5 kilometri a fost finalizat şi dat în folosinţă în 2015, iar lucrările la celelalte două tronsoane au fost sistate de mai mulţi ani.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele
x close