CE investeşte 3 miliarde de euro pentru a scăpa UE de dependenţa de Rusia

Antonia Popescu |
Data publicării:

Comisia Europeană a lansat joi cea de-a treia cerere de proiecte la scară largă în cadrul Fondului UE pentru inovare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Cu un buget dublat la trei miliarde de euro datorită creşterii veniturilor obţinute din licitarea certificatelor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), această cerere de proiecte la scară largă din 2022 va promova implementarea de soluţii industriale pentru decarbonizarea Europei. Punând un accent deosebit pe priorităţile planului REPowerEU, cererea de proiecte va oferi sprijin suplimentar pentru a pune capăt dependenţei UE de combustibilii fosili din Rusia.

Prin intermediul acestei cereri se vor finanţa proiecte care vizează mai multe aspecte. În primul rând, decarbonizarea generală (buget: un miliard de euro): sunt avute în vedere proiecte inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile, al industriilor energointensive, al stocării energiei sau al captării, utilizării şi stocării dioxidului de carbon, precum şi în domeniul produselor care le înlocuiesc pe cele generatoare de emisii puternice de dioxid de carbon (este vorba, în special, despre combustibilii cu emisii scăzute de dioxid de carbon utilizaţi în domeniul transporturilor, inclusiv al transportului maritim şi aerian).

De asemenea, este vizată electrificarea inovatoare în industrie şi hidrogenul (buget: un miliard de euro) prin proiecte inovatoare în domeniul metodelor de electrificare, care să înlocuiască utilizarea combustibililor fosili în industrie, să promoveze producţia de hidrogen din surse regenerabile sau să sporească nivelul de utilizare a hidrogenului în industrie.

În plus, se pune accentul pe producţia de tehnologii curate (buget: 0,7 miliarde de euro): sunt avute în vedere proiecte inovatoare în domeniul producţiei de componente, dar şi de echipamente finale pentru electrolizoare şi pile de combustie, pentru energia din surse regenerabile, pentru stocarea energiei şi pentru pompele de căldură.

Sunt vizate şi proiecte-pilot de dimensiuni medii (buget: 0,3 miliarde de euro): proiecte extrem de inovatoare în domeniul tehnologiilor disruptive sau revoluţionare care vizează decarbonizarea profundă în toate sectoarele eligibile ale fondului. Proiectele ar trebui să permită demonstrarea inovării într-un mediu operaţional, dar nu se aşteaptă ca ele să atingă stadiul de demonstraţie la scară largă sau de producţie comercială.

Proiectele vor fi evaluate de experţi independenţi în funcţie de nivelul lor de inovare, de potenţialul lor de a evita emisiile de gaze cu efect de seră, de maturitatea lor operaţională, financiară şi tehnică, precum şi în funcţie de potenţialul lor de aplicare la scară largă şi de rentabilitatea lor. Cererea este deschisă până la 16 martie 2023 pentru proiecte situate în statele membre ale UE, Islanda şi Norvegia.

Proiectele promiţătoare care nu sunt suficient de mature pentru a primi un grant pot beneficia de asistenţă pentru dezvoltarea proiectelor din partea Băncii Europene de Investiţii.

Proiectele se pot depune prin intermediul portalului de finanţare şi licitaţii al UE, unde sunt disponibile mai multe detalii cu privire la întreaga procedură. Candidaţii vor fi informaţi cu privire la rezultatele evaluării în cursul celui de-al doilea trimestru al anului 2023. Acordarea granturilor şi semnarea proiectelor va avea loc în al patrulea trimestru al anului 2023.

În zilele de 29 şi 30 noiembrie 2022 vor fi organizate un webinar privind lecţiile învăţate în urma cererii anterioare de proiecte şi o zi de informare, pentru a le oferi potenţialilor candidaţi posibilitatea de a obţine informaţii şi de a adresa întrebări cu privire la noua cerere de proiecte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0914
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0904
USD
Azi 4.3359
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3406
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.3359 RON
GBP flag1 GBP = 5.8005 RON
CHF flag1 CHF = 5.4468 RON
AUD flag1 AUD = 2.8811 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1481 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4274 RON
SEK flag1 SEK = 0.4663 RON
XAU flag1 XAU = 605.1491 RON
Monede Crypto
1 BTC = 371418.27RON
1 ETH = 12686.84RON
1 LTC = 331.09RON
1 XRP = 8.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24027.150.37%
BET-BK4760.950.42%
BET-EF1306.920.24%
BET-FI92957.74-0.03%
BET-NG1769.900.26%
BET-TR56263.640.37%
BET-TRN54349.480.37%
BET-XT2077.670.29%
BET-XT-TR4755.950.29%
BET-XT-TRN4606.650.29%
BETAeRO932.480.54%
BETPlus3494.320.35%
RTL54092.550.41%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel