CCIR: Sistemul cameral din România susține impunerea unor sancțiuni economice severe Federației Ruse

Crişan Andreescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), alături de întreg sistemul cameral, condamnă, în mod ferm, agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei. 

Totodată, CCIR, ca membră a Asociaţiei Camerelor Europene de Comerţ și Industrie (EUROCHAMBRES), se alătură poziției oficiale a acestei organizații și își exprimă sprijinul și solidaritatea față de colegii de la Camera de Comerț și Industrie a Ucrainei, față de comunitatea antreprenorială a acestei țări, precum  și față de toți cetățenii ucraineni.

Agresiunea Federației Ruse reprezintă, o amenințare serioasă la adresa securității și stabilității întregului continent european. Schimburile comerciale se bazează pe o ordine internațională bazată pe reguli. CCIR consideră că acțiunile Federației Ruse subminează în mod periculos această ordine, punând astfel în pericol bunăstarea nu numai a Ucrainei, ci și a întregii regiuni.

„La nivel cameral, CCIR a încetat orice colaborare cu Federația Rusă încă din anul 2014, atunci când a avut loc acțiunea militară de anexare ilegală a Crimeei. Și acum, ca și atunci susținem răspunsul ferm atât al Uniunii Europene, cât și a partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii, în ceea ce privește sancțiunile economice severe, ca răspuns la acest act de agresiune al Federației Ruse. Trebuie însă ca aceste măsuri să fie implementate rapid, eficient și mai ales trebuie avută în vedere minimizarea oricăror daune colaterale.

Nu trebuie uitat faptul că întreaga planetă se află în plină redresare economică post pandemică, existând probleme reale cum ar fi impactul creșterii costurilor energiei sau perturbarea lanțului de aprovizionare cu materie primă, care afectează major activitatea multor companii. CCIR, împreună cu întregul sistem cameral din România, oferă consiliere tuturor companiilor care activează în această regiune, încercând pe cât posibil să contribuie la diminuarea pierderilor cauzate de situația extremă în care se află Ucraina”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0889
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0889
USD
Azi 4.4142
Diferența 0.0162
Zi precendentă 4.398
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0889 RON
USD flag1 USD = 4.4142 RON
GBP flag1 GBP = 5.7733 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.8625 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1423 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4342 RON
SEK flag1 SEK = 0.4630 RON
XAU flag1 XAU = 576.7247 RON
Monede Crypto
1 BTC = 388340.61RON
1 ETH = 12726.18RON
1 LTC = 391.32RON
1 XRP = 9.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23137.29-0.27%
BET-BK4501.24-0.54%
BET-EF1266.82-0.20%
BET-FI89841.11-1.07%
BET-NG1720.33-0.22%
BET-TR53948.10-0.27%
BET-TRN52135.37-0.27%
BET-XT2004.93-0.35%
BET-XT-TR4574.51-0.35%
BET-XT-TRN4432.38-0.35%
BETAeRO942.640.09%
BETPlus3370.58-0.26%
RTL52103.84-0.26%

Opinii

O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik
Adrian Negrescu

Ce riscuri anunță Adrian Negrescu pentru piața carburanților

Adrian Negrescu avertizează că strategia...

Ghișeu / Foto: Arhivă

Mircea Coșea: „Funcționarii nu servesc cetățeanul, ci sistemul”

Profesorul Mircea Coșea afirmă că România se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel