CCIR a găzduit prima delegație oficială de afaceri din Noua Zeelandă

DCBusiness Team |
Data publicării:

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat, în data de 26 mai Forumul de afaceri România – Noua Zeelandă, evenimentul reprezentând prima vizită oficială de acest tip a unei delegații de oameni de afaceri din acest stat în România.  

Forumul de afaceri a reunit reprezentanți de vârf ai mediului de business românesc și neozeelandez, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București.

Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a remarcat faptul că, în ciuda distanței geografice care desparte cele două state, există soluții viabile care să dinamizeze schimburile comerciale bilaterale. „Consider că trebuie pus accentul pe o relație comercială intensă UE-Noua Zeelandă, mai ales ca urmare a acordului de liber schimb semnat în 2024. Astfel, România, prin Portul Constanța, poate să devină un hub al mărfurilor care pleacă sau vin din acest stat. Orice bunuri care vin din Noua Zeelandă și Australia în Europa trebuie, în mod obligatoriu, să tranziteze Canalul Suez. Din Port Said până în Portul Constanța sunt patru zile de navigație. În plus, Portul Constanța este legat de coridorul dunărean, ceea ce poate reprezenta legătura comercială cu statele din Centrul și Vestul Europei”.

Președintele Camerei de Comerț Auckland, dl Simon Bridges, a subliniat faptul că „această primă vizită oficială a unei delegații de afaceri din Noua Zeelandă în România marchează începutul unei noi ere în relațiile bilaterale dintre cele două state. Succesul acordului de liber schimb UE-Noua Zeelandă, care a generat deja o creștere semnificativă a comerțului cu aproape un miliard de dolari în primul an, demonstrează potențialul semnificativ al acestui parteneriat. Dincolo de cifrele comerciale, întâlnirea de astăzi pune bazele unei colaborări mai profunde, bazate pe o înțelegere reciprocă a culturilor noastre, a valorilor comune, precum și a intereselor comerciale și de investiții”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0625
Diferența 0.0013
Zi precendentă 5.0612
USD
Azi 4.4604
Diferența 0.0126
Zi precendentă 4.4478
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0625 RON
USD flag1 USD = 4.4604 RON
GBP flag1 GBP = 6.0415 RON
CHF flag1 CHF = 5.3994 RON
AUD flag1 AUD = 2.8774 RON
DKK flag1 DKK = 0.6787 RON
CAD flag1 CAD = 3.2415 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4399 RON
SEK flag1 SEK = 0.4659 RON
XAU flag1 XAU = 472.9221 RON
Monede Crypto
1 BTC = 489975.79RON
1 ETH = 11984.16RON
1 LTC = 430.65RON
1 XRP = 10.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17832.850.54%
BET-BK3368.37-0.06%
BET-EF970.100.74%
BET-FI59215.50-1.02%
BET-NG1282.160.83%
BET-TR40094.750.72%
BET-TRN38892.500.70%
BET-XT1523.180.43%
BET-XT-TR3361.700.60%
BET-XT-TRN3268.400.58%
BETAeRO856.431.36%
BETPlus2624.650.52%
RTL39679.460.52%

Comunicate de presa

Tractor pe câmp / FOTO: Freepik
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel