Rezultate cautare "PUTIN" | Pagina 157

Cutremurul a fost resimțit în mai multe localități.

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a aunțat, printre altele, că, în ceea ce privește majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2014, pe masa de lucru se află două scenarii posibile. 

Timbulsloko, un sat de coastă din Javan, este înghițit, treptat, de creșterea mareelor, efect al schimbărilor climatice. Locuitorii sunt obligați să se adapteze la această bulversare a mediului lor de viață. 

Seful Meta, Mark Zuckerberg, a confirmat scăderea numărului de vizitatori pe noua sa rețea de socializare, un concurent al Twitter/X, la mai putin de o luna de la lansare.

Grupul austriac de petrol și gaze OMV, ale cărui profituri trimestriale s-au diminuat odată cu scăderea prețurilor la hidrocarburi, a anunțat „cea mai mare descoperire de gaze a Austriei în ultimii 40 de ani” în speranța că își va reduce dependența de Rusia. 

Batagaika este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe planetă, dar și unul dintre cele mai periculoase.

După câteva zile de răcoare, canicula va pune din nou stăpânire pe România. Dar vor fi și furtuni cu ploi torențiale. 

Temperatura apei din Marea Mediterană și din Atlanticul de Nord este cu câteva grade peste valorile normale sezoniere. O creștere care amenință să slăbească ecosistemele marine, dar asta nu este tot.

Odată cu inaugurarea noii faleze din Tulcea, denumită comemorativ în cinstea canoistului român Ivan Patzaichin, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a vorbit pe larg despre această investiție. 

Legea pensiilor urmează să fie din nou modificată. Noile norme vor intra în vigoare începând de joi. 

Convingerea tuturor este că etichetele CE atașate la jucăriile pentru copii indică faptul că obiectul din mâinile micuților respectă standardele europene, sociale, de mediu și de sănătate, precum și standardele de siguranță. Dar .... 

Autoritățile de la Varșovia au decis să prelungească în mod independent interzicerea importurilor pentru aceste produse.

O majorare obținută în urma negocierilor purtate de sindicate cu autoritățile. 

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că măsurile de reducere a cheltuielilor vor fi prezentate în transparenţă săptămâna viitoare, menţionând că nu vor fi noi taxe sau tăieri de facilităţi care vor duce la micşorări de salariu, ci va fi "o reaşezare a climatului concurenţial corect...

Casa Națională de Pensii Publice vine cu toate detaliile.

Germania a pus capăt la două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut, în condiţiile în care în trimestrul al doilea PIB-ul doar a stagnat, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la starea de sănătate a celei mai importante economii europene, transmite Bloomberg.

Omenirea a intrat în "era de fierbere" climatică, a avertizat șeful Națiunilor Unite, în timp ce autoritatea meteorologică mondială a confirmat că luna iulie 2023 va fi "aproape sigur cea mai căldăroasă lună măsurată vreodată".

Deși până acum se credea că doar frigul poate afecta bateriile pentru mașinile electrice, se pare că și căldura excesivă poate avea un impact similar.

Campion pe segmentul produselor electronice de larg consum, Samsung numără 37.000 de angajați care lucrează în interiorul unui mare campus situat la sud de Seul. Aici, ei proiectează și testează acolo viitoarele telefoane inteligente ale companiei.

Legea nr. 249/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor intră în vigoare astăzi.

Prețul aurului a atins joi cel mai ridicat nivel din ultima săptămână, pe fondul unui dolar puțin mai slab, dar și în contextul ultimelor declarații ale șefului Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, cuvinte atent analizate de traderi.

Ucraina a lansat o ofensivă majoră în regiunea Zaporojie şi ar fi străpuns pe alocuri prima linie defensivă a trupelor ruse

Din următoarea tranșă de fonduri europene, conform Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, nu mai puțin de cinci miliarde de euro vor servi pentru dezvoltarea educației din România.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dat din nou năvală în casele oamenilor, anunțând, într-un reportaj televizat, că economia țării duduie și că scăderea de anul trecut va fi recuperată în totalitate anul acesta. A omis însă să vorbească și despre ordinul dat premierului Mihail Mișustin.

Începând de astăzi intră în vigoare noile reguli pentru comercianții care au programe de fidelizare.

UE este pregătită să mute pe coridoarele terestre de solidaritate toate exporturile agricole ucrainene (comisarul european pentru agricultură).

Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu a fost unul dintre invitații dezbaterilor transmise pe DCMedia Group unde s-au discutat pe larg, din diferite perspective, subiecte care țin de reducerea riscurilor clădirilor afectate în cazul unor calamități precum cutremurul sau inundațiile.

Rușii sunt nevoiți să își reducă taxele pentru țițeiul de export după ce, în urma sancțiunilor aplicate, aceste exporturi aproape s-au înjumătățit.

Volumul investiţiilor în piaţa de real estate a coborât la 183,8 milioane de euro după prima jumătate a anului, cu 43% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar 21% din volumul total de investiţii a fost direcţionat către sectorul de retail, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi...

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel