Câţi bani fac firmele de recuperare din România. Iniţiativă pentru impozitarea acestora

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Freepik.com
Freepik.com

"În România, activitatea de recuperare a creanţelor a cunoscut o expansiune rapidă în ultimul deceniu, fără ca aceasta să fie însoţită de o reglementare fiscală coerentă şi echitabilă", se arată în expunerea de motive a unui proiect de lege depus la Senat.

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Aceasta are ca scop, potrivit documentului, "eliminarea unui vid legislativ în domeniul fiscalizării activităţilor de recuperare a creanţelor, activităţi desfăşurate pe teritoriul României. În prezent, numeroase entităţi, în special cele nerezidente, desfăşoară activităţi comerciale consistente în România fără a fi supuse unei impozitări directe asupra sumelor recuperate de la debitorii români. În lipsa unei reglementări fiscale clare, numeroase firme de recuperare
- în special cele nerezidente - eludează fiscalizarea efectivă a veniturilor realizate pe teritoriul României, în condiţjile în care exercită presiuni directe asupra debitorilor români şi profită de lipsa de control. Această situaţie creează un tratament fiscal inechitabil între operatorii economici români şi cei străini, favorizând practicile de evitare a fiscalizării şi afectând veniturile bugetului de stat.

Prin introducerea unui regim fiscal unitar, aplicabil tuturor entităţilor care recuperează creanţe în România, indiferent de statutul lor juridic sau de statul de rezidenţă, se urmăreşte consolidarea bazei de impozitare, sporirea transparenţei şi echitatea fiscală.

Proiectul prevede o cotă de impozitare de 10% aplicată asupra sumelor efectiv recuperate, precum şi obligativitatea înregistrării fiscale în România. Măsura va conduce la o mai bună monitorizare a acestor activităţi şi la creşterea contribuţiei lor la bugetul naţional".

 

Câţi bani fac firmele de recuperare

 

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, "unele dintre cele mai mari companii din domeniu care activează în ţara noastră au raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 388 milioane RON. Aplicarea unui impozit de doar 10% pe aceste venituri ar aduce la bugetul statului o sumă estimată la aproximativ 39 milioane RON anual, fără a include contribuţiile altor zeci de operatori economici mai mici care activează pe acelaşi palier."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0897
Diferența 0.0001
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3658
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.3626
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0897 RON
USD flag1 USD = 4.3658 RON
GBP flag1 GBP = 5.8752 RON
CHF flag1 CHF = 5.4532 RON
AUD flag1 AUD = 2.9189 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1441 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4337 RON
SEK flag1 SEK = 0.4748 RON
XAU flag1 XAU = 650.6110 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412899.35RON
1 ETH = 14314.70RON
1 LTC = 342.24RON
1 XRP = 9.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26641.111.19%
BET-BK5256.531.11%
BET-EF1450.381.12%
BET-FI94690.280.15%
BET-NG1968.231.36%
BET-TR62386.981.19%
BET-TRN60264.281.19%
BET-XT2292.831.11%
BET-XT-TR5248.671.11%
BET-XT-TRN5083.871.11%
BETAeRO961.950.61%
BETPlus3863.951.18%
RTL60047.381.23%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel