Carmen Dan, anunț despre banii ministerului de Interne

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Carmen Dan are buget mai mare
Carmen Dan are buget mai mare

Carmen Dan, ministrul de Interne, a precizat într-o emisiune TV că bugetul ministerului său va fi mai mare cu 25% față de anul trecut.

"O foarte mare parte din buget este adevărat că acoperă cheltuielile de personal, însă vom continua politica de investiţii. În continuare, vom avea achiziţii de autospeciale, ne vom preocupa de reabilitarea unor sedii, cum ar fi instituţiile prefectului, dau un exemplu, ne vom preocupa de achiziţii de echipament", a spus Carmen Dan, la Antena 3.

Ministrul a declarat că este un buget alcătuit pentru nevoile ministerului, care au crescut în ultimul timp.

"Tot ceea ce s-a solicitat şi tot ceea ce s-a argumentat atunci când s-a discutat proiectul de buget a avut în vedere un singur obiectiv: acela care presupune prestarea unui serviciu public cât mai bun pentru cetăţean şi mă bucur că lucrul acesta a fost înţeles de colegii mei şi mă bucur că în fiecare an am reuşit să aduc un plus la buget care se concretizează până la urmă în eficienţa cu care prestăm acest serviciu public, în salarizarea de care se bucură personalul ministerului", a mai spus Carmen Dan.

Citește și: Buget 2019. Sume record, alocate primăriilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența -0.0007
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.313
Diferența -0.0085
Zi precendentă 4.3215
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.3130 RON
GBP flag1 GBP = 5.9129 RON
CHF flag1 CHF = 5.5509 RON
AUD flag1 AUD = 3.0277 RON
DKK flag1 DKK = 0.6821 RON
CAD flag1 CAD = 3.1573 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4465 RON
SEK flag1 SEK = 0.4812 RON
XAU flag1 XAU = 700.6082 RON
Monede Crypto
1 BTC = 306555.25RON
1 ETH = 9102.92RON
1 LTC = 252.09RON
1 XRP = 6.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27369.04-0.31%
BET-BK5553.53-0.02%
BET-EF1468.30-0.55%
BET-FI104846.261.50%
BET-NG1981.57-0.67%
BET-TR64091.57-0.31%
BET-TRN61910.86-0.31%
BET-XT2372.79-0.17%
BET-XT-TR5431.70-0.17%
BET-XT-TRN5261.15-0.17%
BETAeRO996.801.53%
BETPlus3968.06-0.32%
RTL61507.58-0.36%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel