Când pot fi folosite voucherele „Euro 200” pentru calculatoare. Guvernul a aprobat noile bonuri valorice

business-woman-checking-paper-working-with-laptop-documents-her-desk_31206500
Foto: Freepik.com
Când pot fi folosite voucherele „Euro 200” pentru calculatoare.

Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre pentru modificarea anexei nr. 3 la Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1294/2004.

Programul „Euro 200”, prin care elevii și studenții care fac parte din familii cu venituri reduse beneficiază de ajutor financiar pentru achiziționarea de calculatoare, intră în etapa în care elevii și studenții, incluși în lista aprobată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), pot efectua achizițiile.

În acest sens, Guvernul a aprobat o hotărâre care aprobă, pentru siguranța derulării, culoarea și seria bonurilor valorice în baza cărora se pot achiziționa echipamentele prevăzute în lege.

În acest an, 2.339 de elevi și studenți beneficiază de voucherele de 200 de euro, cu aproape 500 mai mulți, comparativ cu anul trecut.  Potrivit calendarului programului, cuprins în Ordinul 3.616/2026, eliberarea bonurilor valorice va avea loc în perioada 31 august - 11 septembrie, în timp ce achiziția de echipamente se va derula în perioada 7 septembrie - 16 octombrie.

Programul „Euro 200”, implementat în baza Legii nr. 269/2004, se adresează elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în unități de învățământ de stat sau în instituții private acreditate, care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru nu depășește 500 de lei.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru achiziționarea unui computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente și se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Elevii care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege trebuie să depună o cerere de acordare a sprijinului financiar, însoțită de documentele justificative, la unitatea de învățământ unde sunt înscriși. Ulterior, unitățile de învățământ verifică dosarele și eligibilitatea solicitanților, iar documentația este transmisă către inspectoratele școlare. În cazul studenților, instituțiile de învățământ superior analizează cererile și înaintează documentele către Ministerul Educației și Cercetării.

Actualitate Vezi toate articolele
x close