Investiții de peste 11 miliarde euro în noile reactoare 3 și 4 de la Cernavodă

ecluza_echipamente_cne_cernavoda_79727600
Centrala nucleară de la Cernavodă
România se află într-o situație extrem de provocatoare din punct de vedere energetic, iar soluția cea mai sigură pentru asigurarea producției în bandă o reprezintă energia nucleară, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, prezent la Cernavodă la evenimentul de lansare a lucrărilor de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice.

România, avantajată de tehnologia CANDU și specialiștii cu experiență

Oficialul a subliniat că România este singura țară din fostul bloc sovietic care operează cu tehnologia CANDU, dezvoltată de Statele Unite și Canada. În plus, țara noastră dispune de unii dintre cei mai bine pregătiți specialiști în domeniul nuclear, cu peste trei decenii de experiență, formați chiar în perioada în care au fost puse în funcțiune reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă.

„Acești oameni sunt cea mai importantă resursă pe care România o are în materie de energie nucleară. Mulți dintre ei au lucrat la pregătirea reactoarelor încă din perioada studenției, iar acum asigură continuitatea unei expertize de nivel internațional”, a spus ministrul.

Importurile de energie, o vulnerabilitate pentru economie

Ivan a atras atenția că, în ultimii zece ani, România a redus cu aproape 56% producția de energie pe bază de cărbune și gaze, ceea ce a dus la creșterea dependenței de importuri. În prezent, aproximativ 22% din consumul național de energie este acoperit din surse externe.

„Această situație ne obligă să căutăm alternative viabile pentru producția de energie în bandă, la prețuri competitive. Energia nucleară reprezintă una dintre cele mai sigure și eficiente soluții”, a afirmat ministrul.

Citește și: Nuclearelectrica și KHNP: parteneriat pentru retehnologizarea Unității 1 Cernavodă

Investiții pentru 30 de ani de securitate energetică

Proiectul de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă, estimat la 3 miliarde de euro, va prelungi durata de viață a reactorului cu încă 30 de ani și va asigura producția de energie electrică stabilă și nepoluantă.

„Această investiție este viitorul securității energetice a României și se înscrie în planurile mai ample privind construcția reactoarelor 3 și 4, proiecte ce vor depăși 11 miliarde de euro. Dacă lucrurile merg conform planului, în șapte ani România va trece de la statutul de importator net de energie la cel de exportator”, a declarat Bogdan Ivan.

Ținta: România, exportator net de energie

Potrivit ministrului, trecerea la statutul de exportator va aduce beneficii majore economiei naționale: creșterea competitivității companiilor, reducerea presiunii asupra bugetelor gospodăriilor prin facturi mai mici la energie și consolidarea securității energetice.

„România are șansa de a deveni un hub energetic regional, ceea ce va contribui la o economie mai puternică și mai stabilă”, a concluzionat Ivan.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele
x close