Biden, noi livrări de armament pentru Ucraina, în valoare de 800 milioane de dolari

51903817966_ee52ab1a9d_c_29266200
Președintele SUA, Joe Biden
SUA acordă un nou ajutor militar Ucrainei, pentru a face faţă atacului Rusiei. 

Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri un nou ajutor militar al SUA pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari, în special echipamente grele, a arătat Casa Albă într-un comunicat, transmit Reuters şi AFP.

Această nouă tranşă de ajutor va conţine "echipamente foarte eficace pe care le-am mai livrat" Ucrainei, precum şi "noi capacităţi", în special "sisteme de artilerie" şi "mijloace de transport blindate", precizează executivul american. Administraţia SUA a dat de asemenea undă verde transferului de elicoptere.

*** 

Preşedintele american Joe Biden l-a sunat miercuri pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-l "ţine la curent cu sprijinul continuu al SUA" pentru Ucraina, a indicat Casa Albă, potrivit AFP. Zelenski a transmis la rândul său pe Twitter că cei doi lideri au "discutat despre un nou plan de ajutor militar şi potenţial economic", evocând totodată "crimele de război" comise în ţara sa şi sancţiunile adoptate de occidentali împotriva Rusiei.

Convorbirea, care a durat aproape o oră, a avut loc în timp ce, potrivit Pentagonului, Washingtonul se pregăteşte să anunţe o livrare masivă de noi echipamente militare. Presa americană evocă echipamente grele în valoare totală de câteva sute de milioane de dolari. Până acum SUA au refuzat să livreze Ucrainei astfel de echipamente.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close