Belgia confirmă nouă cazuri de pestă porcină

boar_3214069_960_720_54975900
Numărul mistreţilor infectaţi cu pestă porcină africană din Belgia a ajuns la nouă, au confirmat vineri autorităţile locale, conform agenţiei de presă Belga, transmite DPA. 

Fermierii se tem că epidemia ar putea afecta efectivele de porci, provocându-le pierderi financiare şi restricţii la export. 

Este primul focar din Europe Occidentală, virusul fiind deja descoperit în opt ţări din estul UE, precum şi în Ucraina şi în Rusia. Luna trecută, România a confirmat cea mai gravă epidemie de la Al Doilea Război Mondial şi până în prezent, sacrificând peste 300.000 de porci din cauza pestei porcine africane. 

Mistreţii găsiţi morţi în centrul provinciei belgiene Luxemburg au provocat îngrijorări în rândul fermierilor din Olanda, Franţa, Germania şi Luxemburg, ţări aflate relativ aproape de locul descoperirii cazurilor. Germania, Spania şi Franţa sunt principalii exportatori de carne de porc din UE, blocul comunitar fiind al doilea mare exportator global de carne de porc după China. 

China şi Coreea de Sud - ambele importante pieţe de export - sunt printre statele care şi-au suspendat importurile de carne de porc din Belgia. 

Săptămâna trecută, organizaţiile din sectorul agricol belgian au trimis o scrisoare comună solicitând un plan european pentru rezolvarea problemei. Acestea au sugerat adoptarea unor metode pentru sacrificarea animalelor din zonele afectate şi un plan de reducere a populaţiei de mistreţi. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele
x close