Avertizare ANM. Până marți dimineață va fi COD GALBEN în aceste județe

pexels-katerina-katsalap-847414_75623900
În privința temperaturilor, acestea vor fi ponderate
Zone din 22 de judeţe vor intra de luni dimineaţa sub un Cod galben de intensificări ale vântului, care vor putea depăşi la rafale 90 - 120 km/h, la altitudini de peste 1700 de metri, iar în restul teritoriului de 55 - 65 km/h, conform unei atenţionări emise duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 3 ianuarie, ora 8:00 - 4 ianuarie, ora 10:00, la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70 - 80 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1.700 metri), rafalele vor depăşi 90 - 120 km/h şi temporar va ninge viscolit.

Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55 - 65 km/h.

Meteorologii avertizează că intensificări ale vântului, cu viteze de 45 - 55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului.

Citește și Zodiile care vor avea SUCCES în negocieri până pe 6 martie 2022

Judeţele avertizate total sau parţial sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

x close