Aurul BNR se va întoarce în țară. Decizia finală a Parlamentului

aur2_57246500
Deputații au confirmat decizia de adoptare a senatorilor
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care limitează cantitatea de aur pe care Banca Națională o poate păstra în străinătate la cel mult 5% din rezerva totală deținută de către BNR. Au fost 165 de voturi pentru, 90 împotrivă și trei abțineri. Camera este forul decizional astfel că legea va merge la promulgare, însă liberalii au anunțat că vor contesta legea la Curtea Constituțională.

”Este un proiect pe care îl susțin și mă bucur că a fost votat”, a declarat după vot Liviu Dragnea, unul dintre inițiatorii proiectului, celălalt fiiind senatorul Șerban Nicolae.

Cei doi au depus la Senat, în februarie, o propunere legislativă care prevede că depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României (BNR) în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă. Proiectul care modifică Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României mai prevedea că BNR va urmări menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României şi, dacă există pericolul diminuării rezervelor, să prezinte un raport Parlamentului şi Guvernului.

Citește și: Top 10 cele mai mari rezerve de aur ale lumii. Cât aur au marile economii

"Dacă există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului, de îndată, un raport privind situaţia rezervelor şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei", mai cuprinde proiectul.

De asemenea, este introdus un text nou, potrivit căruia "din rezerva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice".

"Depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă", mai arată textul propus.

Actualitate Vezi toate articolele
x close