ANRE - PLATA FACTURILOR la GAZE, modificări importante

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) propune modificarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale clienților finali. 

Proiectul de Ordin modifică și completează Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, aprobat prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 29/2016, și a fost pus în dezbatere publică în 22 februarie 2023.

Una dintre cele mai importante prevederi propuse este eșalonarea la plată a facturilor, la cererea clientului final aflat în stare de vulnerabilitate, urmată de cea a posibilității schimbării furnizorului sau a denunțării contractului unilateral de către client. De asemenea, printre modificările semnificative sunt: 

Corelarea aplicației digitale POSF cu sistemul de furnizare de gaze naturale - această platformă fiind destinată schimbării online de către clientul final a furnizorului de gaze naturale;O mai mare transparență în ceea ce privește informarea consumatorului prin intermediul facturii;Schimbarea procedurii de soluționare a plângerilor clienților referitoare la sumele înscrise în facturi.

Cum se eșalonează plata a facturii la gaze

Orice client final al serviciilor de furnizare de gaze naturale, care se încadrează în categoria clienților vulnerabili (pensionari, beneficiari de ajutoare sociale sau indemnizații de handicap etc.), poate, la cerere, să beneficieze de cel puțin trei luni eșalonare la plata sumelor datorate.  

De asemenea, dacă factura a întârziat (astfel încât să rezulte o perioadă de facturare a consumului de gaze mai mare de o lună - sau orice altă perioadă de timp care este trecută în contractul tău cu furnizorul), la cererea ta, furnizorul este obligat să permită eșalonarea la plată a sumei pe o perioadă cel puțin egală cu perioada de facturare. Astfel, dacă factura ta recentă reflectă consumul pe două luni, vei putea să o plătești în cel puțin două rate.

Nouă platformă pentru consumatorii de gaze

Este vorba despre platforma online POSF care a fost dezvoltată de ANRE pentru o mai largă comunicare între clienții finali și piața furnizorilor de energie electrică și gaze naturale și este destinată, de asemenea, schimbării de către clientul final a furnizorilor de gaze naturale și electricitate sau a comparării prețurilor utilizate de diferiți furnizori. 

În cazul în care cineva dorește să schimbe furnizorul de gaze naturale, noul act normativ propus de ANRE dă posibilitatea consumatorilor să facă acest lucru fără drumuri inutile și fără stat la coadă.  Așadar, după intrarea în vigoare a noului ordin.

Platforma informatică va conține datele celor aproximativ 15 milioane de clienți casnici și noncasnici din țara noastră și este gândită ca un sistem unic accesibil online de simplificare a procedurilor administrative pentru schimbarea furnizorilor de electricitate și gaze.

Așadar, prin intermediul platformei, clientul final va avea acces, în timp real, la detaliile privind statusul procesului de schimbare a furnizorului în urma solicitării efectuate de către acesta. De asemenea, prin intermediul POSF, care este deja lansată public, clienții vor mai putea face și alte operațiuni: să aleagă dintr-un  comparator de prețuri ofertele de contracte de furnizare pe care le consideră potrivite, dar și să transmită furnizorului toate informaţiile şi documentele necesare contractării.

Schimbarea furnizorului devine extrem de ușoară

În cazul în care cineva este nemulțumit de serviciile furnizorului său de gaze, persoana respectivă va putea să-l schimbe direct din palicația online. Mai mult, de acum înainte consumatorii vor putea denunța unilateral contractul, fără a mai fi nevoie să negociezi cu furnizorul, însă, trebuie avut grijă, deoarece atât denunțarea, cât și schimbarea unilaterală a furnizorului se va face în limitele prevederilor din contractul semnat.

Un nou model de factură

Potrivit noilor reglementări în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, factura va avea o nouă formă și, în interesul superior al consumatorului, pentru o mai mare transparență informațională, aceasta va cuprinde, pe lângă datele care deja apăreau până în acest moment (detalii referitoare la identificarea furnizorului și clientului final, cod client, suma totală de plată etc.), și alte diferite tipuri de costuri incluse în suma de achitat, precum:

  • consumul de gaze naturale facturat exprimat în kWh sau MWh;preţul final facturat exprimat în lei/kWh sau lei/MWh;

  • termenul scadent de plată;obligaţii de plată neachitate, dacă este cazul;

  • dobânzi penalizatoare pentru întârziere la plata facturii, conform contractului, dacă este cazul;

  • valoarea totală de plată cu TVA;

  • denumirea produselor/serviciilor facturate, după caz, şi unităţile de măsură ale acestora;

  • cantitatea de gaze naturale, exprimată în mc, aferentă perioadei de facturare;

  • valoarea puterii calorifice superioare aferente perioadei de facturare;

  • cantitatea de energie, exprimată în MWh/kWh, ce reprezintă consumul de gaze naturale facturat;

  • modalitatea de conversie a cantităţii de gaze naturale, exprimată în mc, în cantitatea de energie, exprimată în kWh/MWh;

  • prețul gazelor naturale și tipul acestuia (fix/variabil);

  • componentele incluse în preţul final facturat pentru furnizarea gazelor naturale, cu precizarea celor care sunt reglementate sau o referinţă cu privire la locul unde poate fi găsită o descriere detaliată a acestora;valoarea unitară a TVA, a accizei și a altor impozite, comisioane, taxe şi contribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare, după caz.

De asemenea, clientul casnic va trebui să știe că suma de bani, oglindită în factură, pe care o datorează furnizorului de gaze naturale, va fi defalcată în funcție de costurile reprezentate de:

  • consumul de gaze naturale, exprimat în unităţi de energie, aferent perioadei de facturare stabilit conform prevederilor contractuale şi dispoziţiilor legale în vigoare;

  • preţul gazelor naturale stabilit prin contract sau, după caz, prin acte normative incidente pe perioada de aplicare a acestora;

  • tarifele pentru serviciile de transport și/sau distribuție a gazelor naturale în vigoare în perioada de facturare;

  • taxele, impozitele şi contribuţiile stabilite prin dispoziţii legale, în vigoare în perioada de facturare;valoarea componentei fixe, dacă este prevăzută în contractul de furnizare a gazelor naturale şi dacă aplicarea acesteia nu contravine dispoziţiilor actelor normative incidente, în vigoare;

  • alte servicii prevăzute în contractul de furnizare;

  • alte mărimi utilizate la facturare, conform reglementărilor specifice, în vigoare.

Facturile reclamate nu vor mai trebui plătite înainte de a fi soluționate

În situația în care proiectul de ordin va fi aprobat, consumatorul nu va mai fi obligat să plătească factura pentru care a depus o reclamație sau plângere. În cazul în care, după soluționarea reclamației, se dovedește că factura nu era corectă, se va emite una nouă, care să reflecte consumul real al clientului de gaze naturale. Dacă factura problematică s-a achitat deja, clientul va primi banii înapoi și i se va emite o nouă factură.

În cazul în care, însă, se dovedește că plângerea consumatorului este neîntemeiată, plata facturii emise va trebui făcută în termen de cinci zile.

ANRE a emis reglementări similare și privind facturile la electricitate, avocatnet.ro a scris deja despre ele aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9758
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.6712
Diferența 0.0025
Zi precendentă 4.6687
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 23-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9758 RON
USD flag1 USD = 4.6712 RON
GBP flag1 GBP = 5.7677 RON
CHF flag1 CHF = 5.1247 RON
AUD flag1 AUD = 3.0068 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.4040 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 354.4765 RON
Monede Crypto
1 BTC = 309223.54RON
1 ETH = 14770.71RON
1 LTC = 394.44RON
1 XRP = 2.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16898.42 0.11%
BET-BK 3105.88 -0.02%
BET-FI 60082.17 -0.04%
BET-NG 1203.77 0.12%
BET-TR 35062.18 0.11%
BET-TRN 34254.03 0.11%
BET-XT 1439.12 0.07%
BET-XT-TR 2952.44 0.07%
BET-XT-TRN 2889.23 0.07%
BETAeRO 1054.35 -0.33%
BETPlus 2497.59 0.10%
RTL 37112.36 0.15%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel