ANPC a aplicat amenzi de 26,47 milioane lei în prima lună a anului 2026

Monika Baciu |
Data publicării:
ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă

În ianuarie 2026, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 5.089 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26,47 milioane lei, în creştere cu 90% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 5.089 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26,47 milioane de lei, în luna ianuarie 2026, în creştere cu 90% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă.

"În luna ianuarie 2026, perioadă caracterizată de reluarea activităţilor comerciale după sărbători, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat acţiuni susţinute de supraveghere şi control, adaptate evoluţiilor din piaţă şi orientate către consolidarea protecţiei consumatorilor. În acest context, evoluţia indicatorilor specifici confirmă atât creşterea eficienţei intervenţiilor instituţionale, cât şi întărirea încrederii publice în rolul şi misiunea instituţiei. La data prezentei comunicări, numărul acţiunilor de control realizate a crescut cu peste 41% comparativ cu ianuarie 2025, atingând 6.608 verificări faţă de 4.685 în anul precedent. Intensificarea activităţii operative a determinat şi o creştere cu 62% a numărului de sancţiuni contravenţionale aplicate, de la 3.145 la 5.089. De asemenea, valoarea totală a amenzilor a înregistrat o majorare de 90%, ajungând la 26,475 milioane lei, faţă de 13,947 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului anterior", se arată în comunicatul instituţiei, potrivit Agerpres.

ANPC menţionează că măsurile dispuse au avut un impact direct asupra protecţiei consumatorilor şi a conformităţii produselor şi serviciilor.

Valoarea mărfurilor neconforme oprite definitiv de la comercializare a crescut cu 145%, până la 2,263 milioane lei, iar cea a mărfurilor oprite temporar a înregistrat o creştere de 241%, ajungând la 6,521 milioane lei.

În acelaşi timp, opririle temporare ale prestării de servicii au scăzut cu 26%, indicator care reflectă o stabilitate sporită în anumite sectoare monitorizate.

"ANPC îşi continuă misiunea de supraveghere a pieţei printr-o abordare echilibrată şi orientată către rezultate, contribuind la menţinerea unui mediu comercial corect şi transparent. Datele aferente lunii ianuarie 2026 confirmă eficienţa acţiunilor instituţionale şi impactul direct în beneficiul consumatorilor. Totodată, se observă o creştere a gradului de conştientizare a drepturilor şi obligaţiilor de către cetăţeni, care le valorifică activ atunci când este necesar", a declarat Ionel Cristinel Obretin, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 306172.96RON
1 ETH = 8994.23RON
1 LTC = 244.32RON
1 XRP = 6.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel