ANAT cere numirea unui tehnocrat pentru gestionarea turismului din România

guvern_26866800
Palatul Victoria
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) solicită Guvernului să asigure o reprezentare adecvată a turismului, prin numirea unui secretar de stat dedicat, cu experiență directă în acest sector vital al economiei. 

Este imperativ ca persoana aleasă să fie un profesionist din industria turismului, un tehnocrat care cunoaște în profunzime provocările mediului privat și care poate implementa soluții reale pentru dezvoltarea domeniului, transmite ANAT.

Un tehnocrat din turism – soluția pentru o industrie competitivă


Turismul românesc se confruntă cu multiple probleme care necesită o abordare pragmatică și bine informată. Doar o persoană cu experiență directă în industrie poate înțelege nevoile reale ale agentilor economici care își desfășoară activitatea în turism și HORECA, ale investitorilor și ale celorlalți actori implicați. Numirea unui lider din afara acestui domeniu riscă să perpetueze o lipsă de direcție și să compromită potențialul turismului de a deveni un motor economic major.

Importanța turismului pentru economia României

Turismul este una dintre puținele industrii capabile să genereze rapid venituri substanțiale la bugetul de stat. Atragerea de investiții, crearea de locuri de muncă și promovarea României ca destinație turistică depind de o strategie coerentă, condusă de un specialist. Lipsa unei reprezentări dedicate riscă să întârzie implementarea proiectelor de dezvoltare și să afecteze competitivitatea României pe plan internațional.

Apel la responsabilitate

ANAT face un apel ferm către prim-ministru și ministrul economiei să ia decizia corectă pentru viitorul turismului românesc. Numirea unui secretar de stat din industrie, susținut de mediul privat, reprezintă un pas esențial pentru a valorifica potențialul acestui sector strategic.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close