Analiză: 2025, anul incertitudinii, al exploziei aurului și inteligenței artificiale

DCBusiness Team |
Data publicării:
maioreanu
maioreanu

Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anului, lumea financiară arată cu totul altfel decât optimismul „aterizării line” care domnea în previziunile de acum douăsprezece luni, arată o analiză semnată de Bogdan Maioreanu de la eToro, articol pe care îl puteţi citi în rândurile de mai jos.

Anul 2025 va rămâne în istorie nu doar pentru reintoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, ci și pentru revenirea incertitudinii și volatilității pe piețe, un an în care vechile corelații s-au rupt, iar problema „deficitului” a ajuns în titlurile din presă. De la Wall Street la Bursa de Valori din București, iată o retrospectivă a evenimentelor care au marcat anul 2025.

În 2025, am asistat la una dintre cele mai mari variații de performanță între clasele de active din ultimii ani. Dacă ar fi existat o „tranzacție a anului”, aceasta ar fi fost, fără îndoială, aurul. Prețul metalului galben a crescut cu peste 71% de la începutul anului, beneficiind în mod real de creșterea incertitudinii din comerțul internațional pe care am observat-o, indusă de administrația SUA, de tensiunile geopolitice mari, de cererea puternică venită din partea băncilor centrale și, de asemenea, de așteptările investitorilor privind scăderea ratelor dobânzilor.

În contrast puternic, pe piețele petrolului oferta a înecat cererea. În ciuda tensiunilor continue din Orientul Mijlociu, prețurile țițeiului au rămas scăzute, Brent tranzacționându-se la aproximativ 83 de dolari pe baril la începutul anului și fiind acum în jurul valorii de 60 de dolari. Oferta în exces a depășit tensiunile geopolitice, exercitând presiune asupra prețurilor. Pentru importatorii de energie, aceasta a fost o salvare; pentru sectorul energetic, un obstacol.

Citiţi şi: ANAF. Înregistrarea fiscală din oficiu, rescrisă: Ce obligații și drepturi au contribuabilii

Indicii bursieri din SUA, Europa, Japonia și China au oferit randamente de două cifre în acest an, în ciuda scăderilor semnificative după „Ziua Eliberării” a lui Donald Trump și a incertitudinii generate de tarifele vamale impuse de administrația americană. De fapt, discuțiile despre tarife au determinat sentimentul piețelor în prima jumătate a anului. Dar apoi piețele s-au adaptat cumva la situație. S&P 500, Nasdaq și Dow Jones au atins noi maxime istorice, susținute de entuziasmul pentru inteligența artificială și de optimismul că ratele dobânzilor au atins nivelul maxim, piețele anticipând scăderea acestora odată cu domolirea inflației.

În timp ce sectorul tehnologic american a rămas rezilient, impulsionat de investiții susținute în inteligența artificială, indicii europeni s-au luptat cu dificultatea situațiilor politice complexe de pe continentul nostru. Cu toate acestea, proximitatea conflictului din Ucraina și programul Rearm Europe au creat oportunități pentru giganții din industria europeană de apărare, precum Rheinmetall, Leonardo, Thales, BAE și alții, iar acest lucru a fost evident în performanța acestei industrii pe bursele de valori.

În România, 2025 a fost un an decisiv pentru economia țării. Așa cum au avertizat organismele internaționale, dimensiunea deficitul bugetar  nu mai putea fi ignorată. Pachetul de consolidare fiscală - inclusiv majorările dureroase ale TVA și eliminarea plafonului prețurilor la energie - a determinat o creștere a inflației la 9,9% în septembrie, un șoc care a erodat puterea de cumpărare. Creșterea PIB-ului a stagnat întrucât înăsprirea fiscală a frânat consumul.

În contrast, indicele BET al Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de aproape 44% față de începutul anului. Nu este de mirare că, potrivit ultimului sondaj eToro Retail Investor Beat, 50% dintre investitorii individuali români au acțiuni locale în portofoliile lor, în timp ce 42% au acțiuni străine, 52% au criptoactive, iar trei sferturi au numerar, inclusiv conturi de economii.

În acest context, 2025 a fost anul în care Bitcoin s-a consolidat ca activ ce poate acumula valoare. Deși previziunile de la începutul anului, de 200.000 de dolari, s-au dovedit a fi excesiv de optimiste, activul a dat dovadă de o maturitate remarcabilă. Tranzacționat astăzi la un nivel de aproximativ 87.000 de dolari, față de nivelul maxim de peste 126.000 de dolari, Bitcoin a trecut de la statutul de „aur digital” la cel de „adoptare instituțională”. Însă, în cele din urmă, a ajuns la capătul mai slab al spectrului, împreună cu dolarul american, pierzând teren pe măsură ce așteptările privind lichiditatea se schimbă și prin urmare, apetitul pentru risc se extinde pe piețele globale, explică analistul eToro Bogdan Maioreanu.

Pe măsură ce ne îndreptăm spre noul an, mesajul din 2025 este clar: piețele au recompensat calitatea, reziliența câștigurilor și expunerea la teme structurale, în special în domeniile AI si al tranziției energetice și, de asemenea, oportunităților selective de pe piețele emergente. Potrivit eToro Retail Investor Beat, 64% dintre investitorii individuali români și 56% dintre cei globali consideră că piața “bull” va continua și anul viitor.

Cu siguranță, în noaptea dintre ani, investitorii își vor dori un 2026 de succes pe piețele financiare. La mulți ani!

Despre Retail Investor Beat

Ultimul raport Retail Investor Beat se bazează pe un sondaj realizat în rândul a 11.000 de investitori individuali din 13 țări și trei continente. Următoarele țări au avut 1.000 de respondenți: Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Australia, Singapore, Italia și Spania. Următoarele țări au avut 600 de respondenți: Olanda, Danemarca, Polonia, România și Republica Cehă.

Sondajul a fost realizat în perioada 30 octombrie - 13 noiembrie 2025 de către compania de cercetare Opinium. Investitorii individuali au fost definiți ca fiind independenți sau consiliați și trebuiau să dețină cel puțin un produs de investiții, inclusiv acțiuni, obligațiuni, fonduri, ISA-uri de investiții sau echivalente. Nu a fost necesar ca aceștia să fie utilizatori eToro.

Cifrele și rezultatele prezentate în acest sondaj se bazează pe răspunsurile participanților la momentul realizării sondajului. Acestea reflectă opiniile, punctele de vedere și percepțiile respondenților și nu trebuie interpretate ca sfaturi de investiții sau garanții ale performanțelor viitoare. Procentele și rezultatele pot să nu fie reprezentative pentru populația generală și pot fi supuse modificărilor pe măsură ce condițiile și sentimentul pieței evoluează.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 382527.23RON
1 ETH = 12808.57RON
1 LTC = 334.37RON
1 XRP = 8.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel