ANAF: Serviciul eTransport va fi indisponibil în perioada următoare

e-transport_82960500
Foto: Freepik.com
ANAF, anunţ important pentru contribuabili.

Având în vedere activitățile planificate de mentenanță și îmbunătățire a aplicației mobile eTransport, precum și prevederile Ordonanței de Urgență nr. 29 din 24.04.2025 privind suspendarea aplicării unor dispoziții din OUG nr. 41/2022 referitoare la instituirea Sistemului național de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport, precum și abrogarea art. XXVIII din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene și modificarea/completarea unor acte normative, vă aducem la cunoștință faptul că, în perioada următoare, serviciul de înrolare în aplicația mobila eTransport va fi indisponibil, transmite ANAF.

Aplicația mobilă eTransport rămâne operațională pentru utilizatorii care au finalizat procesul de înrolare anterior acestei perioade.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close