DCBusiness Energie Unitatea 2 de la Cernavodă se opreşte joi. Ministerul Energiei, apel către români: consum responsabil între orele 19:00 și 23:00

Unitatea 2 de la Cernavodă se opreşte joi. Ministerul Energiei, apel către români: consum responsabil între orele 19:00 și 23:00

Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat începând de mâine, în contextul condițiilor hidrologice actuale.

Estimările Ministerului Energiei arată că alimentarea cu la nivel național va fi acoperită integral din surse alternative și importuri.

Sistemul Electroenergetic Național dispune de mai multe resurse pentru acoperirea deficitului de producție rezultat din oprirea Unității 2, iar acestea vor fi utilizate în funcție de evoluția reală a sistemului și de condițiile hidrologice din perioada următoare.

Citiţi şi: România, în alertă energetică. Iulian Iancu avertizează: Suntem împinşi către o situaţie limită

Pentru următoarele 7 zile, prognoza indică şi un aport al producției eoliene, cu o producție medie estimată de 525 MW, un maxim de 1.560 MW și un minim de 100 MW. În funcție de condițiile meteorologice, această producție poate contribui substanțial la acoperirea necesarului de energie electrică.

În același timp, Sistemul Electroenergetic Național dispune de Grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia, cu o putere instalată de 330 MW, aflat în rezervă, precum și de minimum 300 MW disponibili din producția Hidroelectrica, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile.

Aceste resurse, împreună cu producția eoliană și celelalte opțiuni disponibile în sistem, oferă Dispecerului Energetic Național posibilitatea de a compensa deficitul de producție generat de oprirea Unității 2, fără a anticipa în acest moment activarea tuturor capacităților de rezervă, anunţă Ministerul Energiei.

Ce arată datele meteo

Prognozele pentru weekend indică o posibilă îmbunătățire a condițiilor hidrologice, iar măsurile vor fi adaptate în funcție de evoluția debitului Dunării, a producției și a consumului.

Sistemul Electroenergetic Național dispune de o capacitate transfrontalieră ridicată, de aproximativ 4.000 MW, care să permită importuri de energie electrică. Toți operatorii de transport și sistem din Europa cunosc situația de criză energetică regională şi se coordonează pentru asigurarea securității în alimentarea cu energie electrică pentru toate sistemele energetice afectate de condițiile meteorologice.

Dispecerul Energetic Național evaluează permanent situația și decide utilizarea resurselor disponibile în funcție de necesitățile Sistemului Electroenergetic Național.

Ministerul Energiei menține apelul la un consum responsabil, în special în intervalul 19:00-23:00, pentru reducerea presiunii asupra sistemului în orele de vârf.

Ce a transmis ministrul Radu Miruţă

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a declarat miercuri, în localitatea Sadu, că nivelul fluviului Dunărea la Cernavodă a scăzut la 182 de centimetri, situaţie în care procedurile de oprire a centralei nucleare electrice vor începe joi dimineaţa, procesul fiind unul "extrem de bine cuantificat".

"Azi dimineaţă (Dunărea, n.r.) avea 182 de centimetri, mult sub cota de 185. (...) Asta înseamnă că se păstrează trendul deciziei de ieri (marţi, n.r.) şi anume ca mâine dimineaţă, la ora 7:00, să înceapă procedura de oprire. Nu este una instantă, este una cu reducerea capacităţii. Este un proces extrem de bine cuantificat, toţi paşii sunt cunoscuţi. E puţin probabil să se întâmple minuni până mâine, dar acest comitet tehnic al uzinei nucleare electrice de la Cernavodă, e unul foarte serios, nu ne jucăm cu fisiunea nucleară şi cu astfel de reacţii nucleare, care se întâmplă la Cernavodă", a spus ministrul Apărării.